Medhouse banner

Măsuri sporite de siguranță în Constanța și Tulcea pentru minivacanța de 1 Decembrie

Date:

Măsuri speciale în Lumina și Dobromir înaintea alegerilor parțiale

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța anunță implementarea unui set amplu de măsuri de ordine și siguranță publică în perioada minivacanței de 1 Decembrie, dar și în contextul alegerilor locale parțiale din localitățile Lumina și Dobromir, programate pentru data de 7 decembrie 2025. Reprezentanții instituției au subliniat că, până în acest moment, nu au fost raportate incidente electorale în cele două comune.

Pentru a asigura un climat sigur, peste 400 de polițiști constănțeni vor fi, zilnic, în teren. Echipaje de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, sprijinite de criminaliști și trupele speciale, vor acționa atât în municipii și orașe, cât și în zonele unde sunt programate evenimente publice.

Pe durata minivacanței, vor fi intensificate acțiunile de patrulare pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat civilizat în spațiul public. Polițiștii anunță intervenții rapide pentru aplanarea eventualelor conflicte și pentru respectarea normelor de conviețuire socială.

Controale extinse pe șosele din Constanța

Având în vedere creșterea fluxului de vehicule pe Autostrada A2, precum și pe drumurile naționale și județene, polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru prevenirea accidentelor. Aproximativ 35 de aparate radar vor fi utilizate pe traseele intens circulate.

Controalele vor viza șoferii care depășesc viteza legală, conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, execută manevre periculoase ori desfășoară alte activități care le pot distrage atenția. Totodată, poliția recomandă conducătorilor auto să își echipeze corespunzător autoturismele pentru sezonul rece și să evite urcarea la volan în stare de oboseală sau după consumul de alcool.

Resurse suplimentare pentru pelerinajul de Sfântul Andrei

În contextul sărbătorii Sfântului Andrei, marcată pe 30 noiembrie, polițiștii vor fi prezenți în număr mare pe drumurile de acces către Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin, pentru fluidizarea circulației și prevenirea blocajelor. De asemenea, vor fi luate măsuri pentru menținerea ordinii publice în zona lăcașului de cult, astfel încât pelerinajul să se desfășoare în condiții optime.

Acțiuni privind materialele pirotehnice

Odată cu intrarea în luna decembrie, polițiștii atrag atenția asupra pericolelor asociate articolelor pirotehnice. Totodată, aceștia reamintesc că legislația a fost modificată: doar persoane autorizate pot folosi articole din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. Publicul larg poate utiliza doar produse din categoria F1 – de exemplu, artificii de brad sau bețișoare bengale –, iar numai persoanele de minimum 16 ani le pot folosi legal.

Cei care nu respectă regimul legal riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 7.500 de lei sau chiar dosar penal. IPJ Constanța recomandă cetățenilor să achiziționeze materiale pirotehnice doar din surse autorizate, să nu permită minorilor accesul la acestea și să sesizeze poliția în cazul comercializării ilegale.

De asemenea, polițiștii constănțeni sfătuiesc cetățenii să evite publicarea pe rețelele sociale a locației sau a perioadelor în care sunt plecați de acasă. Totodată, o lumină aprinsă, un radio pornit sau sprijinul unei persoane de încredere pot descuraja infractorii și pot preveni neplăcerile.

În încheierea declarației, reprezentanții IPJ Constanța au transmis tradiționalul mesaj cu ocazia Zilei Naționale: „La mulți ani, români! Polițiștii constănțeni sunt permanent la datorie pentru ca fiecare cetățean să fie protejat și în siguranță.”

Polițiștii tulceni vor fi la datorie pe 1 Decembrie

Polițiștii tulceni vor fi la datorie pentru ca minivacanţa prilejuită cu ocazia Zilei Naționale a României să se desfășoare în siguranță. Peste 200 de polițiști din cadrul IPJ Tulcea vor acționa zilnic, în perioada 29 noiembrie- 1 decembrie 2025, pentru ca zilele libere să se desfăşoare în condiţii de ordine și siguranţă.

Polițiștii tulceni vor fi pregătiți să acționeze pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea cetățenilor și să intervină prompt atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

La datorie, în această minivacanță, se află și echipajele de poliţie rutieră, pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului.

Vor fi folosite aparate radar, etilotest și DrugTest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

„Pentru evitarea accidentelor, recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste o atitudine preventivă în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, de asemenea conducătorii auto să adopte viteza regulamentară la condiţiile meteorologice şi a celor din trafic.

Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale și să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător.

Siguranța și protejarea cetățeanilor reprezintă o prioritate pentru noi, așadar, vă recomandăm să respectați legile și regulile de conviețuire socială și să sesizați orice încălcare a legislației ce vă pune viața în pericol, apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau celui mai apropiat polițist.

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea adresează tuturor cetățenilor județului sincerul îndemn de a sărbători cu responsabilitate, păstrând tradițiile și respectând valorile care ne definesc ca națiune.

La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor!
La mulți ani, tulceni!”, au transmis polițiștii tulceni.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ. Desfășurare de forțe în Parcul Tăbăcărie din Constanța. Un bărbat amenință că își va lua viața

Mobilizare a forțelor de ordine și intervenție, în această...

Informare RAJA! Modificări în politica de încasare a plăților prin operatorul PayPoint

Informare privind plata facturilor RAJA prin rețeaua PayPoint RAJA informează...