Medhouse banner

Programul Național „Masă sănătoasă” continuă și în 2026

Date:

Ministerul Educației asigură masa zilnică gratuită pentru elevi și preșcolari

Ministerul Educației și Cercetării continuă implementarea Programului Național „Masă sănătoasă”. La propunerea MEC, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 1.531 de miliarde de lei pentru derularea programului.

În acest context, Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a declarat:

Mă bucur că, în ciuda contextului fiscal-bugetar, față de anul 2025:

(1) bugetul a fost majorat cu aproape 40% (de la 1,139 la 1,531 miliarde de lei);

(2) sunt păstrate unitățile de învățământ beneficiare în anul 2025, la care s-au adăugat elevii/preșcolarii din unitățile care au fuzionat cu școli/grădinițe în care se derula programul, numărul beneficiarilor, în anul 2026, fiind estimat la peste 540.000;

(3) a fost majorată alocarea zilnică cu rata inflației;

(4) au fost create mecanisme financiare, astfel încât programul să se poată derula din primele zile ale anului 2026.”

Sumele necesare derulării programului vor fi repartizate către unitățile administrativ-teritoriale în raport cu numărul de beneficiari aprobat prin hotărâre de guvern.

Programul Național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.

Sursă foto: arhivă/ Ministerul Educației

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Cazinoul din Constanța devine centrul cultural al vacanței de 1 Mai

Expoziție regală excepțională în Sala Oglinzilor a Cazinoului Două expoziții...

12 aparate de electrocutat peștele, scoase din circuit de Garda de Coastă

Noi capturi de dispozitive de pescuit electric la Tulcea Polițiștii...

(Foto) GHID COMPLET: Înscrierea la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027. Tot ce trebuie să știe părinții

Reînscrierile la educația timpurie debutează pe 18 mai Ministerul Educației...