Zăpada este îndepărtată din toate zonele intens circulate
Încă de la inceputul manifestărilor vremii nefavorabile, echipele de intervenție au fost permanent pe teren.
„S-a acționat pe tot parcursul nopții și se acționează în continuare pentru menținerea circulației în condiții de siguranță, prin împrăștierea materialului antiderapant și intervenții cu utilaje dotate cu lamă”, a transmis Primăria Constanța.
Avertizarea meteorologică aflată în vigoare până la ora 12:00 vizează precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, depunerea unui strat de zăpadă de 10–15 cm și viscol. În județul Constanța se estimează cantități de precipitații de 15–20 l/mp, iar vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, cu rafale de până la 70 km/h pe litoral, ceea ce poate conduce temporar la vizibilitate redusă sub 100 m.
„În aceste condiții, recomandăm constănțenilor să evite deplasările neesențiale. Dacă deplasarea nu poate fi amânată, conducătorii auto sunt rugați să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător sezonului rece și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Totodată, din cauza vântului puternic, facem apel la cetățeni să evite deplasarea sau adăpostirea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a imobilelor aflate în construcție. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Proprietarii de șantiere au obligația de a securiza materialele, schelele și utilajele”, a mai transmis municipalitatea.
Intervențiile continuă în permanență, iar situația din teren este monitorizată constant.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă la:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța: 0241/550055
- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală: 0241/484205 / 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă: 0737 552 271



UPDATE: Echipele de intervenție au acționat pe tot parcursul nopții, iar acțiunile continuă și în prezent pentru menținerea siguranței circulației. Pe carosabil se intervine cu utilaje dotate cu lamă și sărărițe, iar în paralel angajații societății de salubrizare degajează zăpada din stațiile de autobuz, trecerile de pietoni, trotuare, pasaje și de pe scările de acces către acestea.
În aceste condiții, Primăria Constanța recomandă constănțenilor să evite deplasările neesențiale. Dacă deplasarea nu poate fi amânată, conducătorii auto sunt rugați să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător sezonului rece și să adapteze viteza la condițiile de drum.





Sursă foto: Primăria Constanța
