Medhouse banner

(Foto) Containere încărcate cu aproximativ 40 tone deșeuri, depistate în Portul Constanța

Date:

Containerele vor fi returnate în țara de expediție

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu inspectori vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au depistat două containere ce conțineau materiale susceptibile a fi deșeuri, care urmau să fie importate în România.

În data de 20.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au procedat la controlul fizic și documentar a două containere cu o încărcătură de aproximativ 40 tone, sosite din Tunisia, având ca destinație o societate comercială din România.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că în interiorul containerelor se aflau furtunuri, cabluri, bucăți de material rigid, precum și un material alb, sfărâmicios, fapt pentru care s-a constatat că materialele identificate nu corespund caracteristicilor fizice ale mărfii declarate.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au concluzionat că există suspiciuni rezonabile ca respectivele materiale să fie deșeuri, conform HG nr. 856/2008 privind clasificarea deșeurilor, respectiv deșeuri provenite din activități de construcții și demolări, precum și deșeuri din materiale plastice.

Ca urmare a celor constatate, a fost dispusă măsura returnării celor două containere în țara de expediție. Totodată, urmează a fi întocmită lucrare penală pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2021, actualizată, privind regimul deșeurilor, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorului de caz învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...

Forțele Navale Ucrainene confirmă! Drona maritimă ajunsă în România le aparține

Cum a ajuns o dronă a Marinei Ucrainene în...

Nouă sportivi de la CSM Constanța participă la Campionatul Național de Kempo Knock Down

Competiție de Knock Down pentru sportivii de la CSM...