Medhouse banner

11 cetățeni din Maroc, descoperiți ascunși într-o autoutilitară

Date:

Polițiștii de frontieră au descoperit 11 migranți într-un vehicul de marfă

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au depistat mai mulți cetățeni străini ascunși într-un mijloc de transport, în urma unui control efectuat în zona de competență.

În data de 23.01.2026, în jurul orei 03.00, în parcarea din proximitatea Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, pe sensul de mers Bulgaria-România, polițiștii de frontieră români și bulgari, acționând în baza analizei de risc, au selectat pentru control o autoutilitară înmatriculată în Cehia, condusă de un cetățean ucrainean.

Conform documentelor de transport, aceasta transporta paleți cu materiale plastice, pe ruta Bulgaria-Ungaria, având aplicat un sigiliu de către firma transportatoare.

În urma controlului efectuat cu sonda CO2 care măsoară nivelul de dioxid de carbon, polițiștii de frontieră au constatat o creștere a nivelului de gaze, motiv pentru care s-a procedat la ruperea sigiliului și deschiderea compartimentului de marfă. În interior au fost descoperite 11 persoane, care au declarat că sunt cetățeni marocani, având asupra lor cărți de înregistrare pentru refugiați, eliberate de către autoritățile bulgare.

În cadrul verificărilor, șoferul mijlocului de transport a declarat că a primit suma de 300 de euro de la o persoană de cetățenie ucraineană, pentru a transporta persoanele respective din Sofia (Bulgaria) până în Ungaria.

Totodată, cetățenii marocani au declarat că au plătit 3.000 de euro fiecare unei persoane de cetățenie ucraineană, pentru a-i ajuta să ajungă în Ungaria.

Persoanele depistate, șoferul autoutilitarei și mijlocul de transport au fost preluate de către autoritățile bulgare, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, conform competențelor legale.

După aderarea completă a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze pe baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea granițelor țării. De asemenea, competența în gestionarea migrației ilegale rămâne la nivel național, pentru o gestionare eficientă a acestui tip de infracționalitate.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare