Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 30.000 de țigarete ascunse în magazia unei nave care a acostat în Portul Constanța.
În data de 23.01.2026, polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Constanța, alături de o echipă canină, împreună cu lucrători din cadrul Capităniei Constanța și Biroului Vamal de Frontieră Constanța au efectuat controlul specific de frontieră asupra unei nave, pavilion Tunisia, având la bord un număr de paisprezece membri de echipaj.
În urma controlului efectuat, colegii noştri au descoperit, ascunse și nedeclarate, într-o magazie situată în prova navei, 30.000 de țigarete, de proveniență duty free, fără timbru fiscal.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră.
În cauză, polițiștii de frontieră vor întocmi lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 – Codul Vamal.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.