Medhouse banner

(Foto/Video) Tânăr de 25 de ani, prins cu cocaină lângă un liceu din Constanța

Date:

Tânărul a încercat să fugă de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în proximitatea unei unități de învățământ din municipiul Constanța, de către polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră, în timp ce ar fi deținut aproximativ 100 de grame de cocaină, destinate comercializării.

Persoana cercetată a fost oprită în trafic, dar în momentul în care i-au fost solicitate documentele în vederea stabilirii identității, a coborât din autoturism și ar fi încercat să se sustragă către gardul unui liceu aflat în imediata apropiere, unde a fost imobilizat de către polițiști.

De asemenea, în autovehicul au fost descoperiți și ridicați peste 10.000 de lei, 400 de euro și 700 de USD.

La data de 7 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei de 25 de ani.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Siguranță Rutieră.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elevi constănțeni la Valencia, în cadrul unui schimb Erasmus+

Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din...

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...