Zâmbete și flori pentru doamne și domnișoare, oferite de polițiștii locali
De 8 Martie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au adus zâmbete și flori doamnelor și domnișoarelor întâlnite pe străzile orașului, păstrând astfel o tradiție devenită deja dragă comunității.
De la primele ore ale dimineții, polițiștii locali au fost prezenți în zonele aglomerate, în parcuri și în stațiile de transport public, unde au oferit flori și felicitări, însoțite de urări de bine și gânduri frumoase pentru o primăvară plină de lumină.
Gestul a fost primit cu bucurie și surpriză, iar zâmbetele primite în schimb au făcut ca această zi să fie și mai specială.
„La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! Vă dorim o primăvară frumoasă, cu multe motive de bucurie”, au transmis polițiștii locali.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.