Astăzi a avut loc ultima probă
Șapte elevi constănțeni au susținut astăzi, 26 martie, proba limba și literatura maternă (turcă). A fost ultima probă din cadrul simulării examenului de bacalaureat. Aceasta a început pe 23 martie cu Proba la Limba și literatura română. La nivelul județului Constanța au fost desemnate 59 de centre pentru susținerea acestor probe de către cei 5.941 de elevi ai claselor a XII-a/a XIII-a.
Pentru aceste probe s-au înscris 5.941 elevi, după cum urmează:
- Proba Ea) – 5.941 candidați: limba și literatura română;
- Proba Ec) – 5.941 candidați: matematică – 4.459, istorie – 1.482;
- Proba Ed) – 5.941 candidați: anatomie/biologie – 2.176, geografie – 1.416, discipline socio-umane – 1.336, fizică – 546, informatică – 280, chimie – 187;
- Proba Eb) – 7 candidați: limba și literatura turcă maternă.
Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Elevii vor afla notele pe 3 aprilie.
Cum s-a desfășurat simularea examenului de bacalaureat la nivel național
La proba de Limba și literatura română, desfășurată pe 23 martie, situația participării, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, este următoarea:
- Simularea a fost organizată în 1.368 de unități de învățământ (95.87% din totalul unităților de învățământ ca au organizat examenul de bacalaureat);
- Elevi prezenți (lucrări încărcate în platforma de evaluare): peste 114.600;
- Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei: peste 23.100;
- Eliminați din examen (tentativă de fraudă): 6 elevi;
- Numărul elevilor de clasa a XII-a din cele 59 (4,13%) de unități care nu au organizat simularea: peste 6.400.
La simularea probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat 2026, desfășurată pe 24 martie, în 1.368 de unități de învățământ:
- Au fost prezenți peste 113.100 elevi.
- Au absentat peste 24.600 de elevi de clasa a XII-a.
- Șase elevi au fost eliminați în urma unor tentative de fraudă.
- Simularea nu a fost organizată de 59 de licee (4,13%), cu un număr total de peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a.
Simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului național de bacalaureat 2026 s-a desfășurat pe 25 martie, cu participarea a circa 111.100 elevi din cadrul a 1.368 de unități de învățământ liceal.
- În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 8 elevi.
- Au absentat din liceele care au organizat simularea aproximativ 26.600 de elevi de clasa a XII-a.
- 59 de licee (4,13%), cu un număr total de peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a nu au organizat simularea probelor scrise.
Subiectele și baremele de evaluare au fost publicate ► aici.
Calendarul examenului de Bacalaureat
Calendarul Bacalaureatului pentru absolvenții clasei a XII-a și a XIII-a, în anul școlar 2025-2026 – Sesiunea iunie – iulie 2026
- 2 – 4 iunie 2026: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/ a XIII-a
- 8 – 10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 10 – 11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 11 – 12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 15 – 17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 29 iunie 2026: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 30 iunie 2026: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 2 iulie 2026: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 3 iulie 2026: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 7 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
- 8 – 9 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9 – 10 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului pentru absolvenții clasei a XII-a și a XIII-a, în anul școlar 2025-2026 – Sesiunea iulie – august 2026
- 14-21 iulie 2026: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 3-4 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 4 – 5 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 – 7 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5 – 6 august 2026: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 august 2026: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 august 2026: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 12 august 2026: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 13 august 2026: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 18 august 2026: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
- 19-20 august 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 20-21 august 2026: Soluționarea contestațiilor
- 24 august 2026: Afișarea rezultatelor finale
Sursă foto: arhivă
