Medhouse banner

Tradiții și simboluri de Florii: semnificația ramurilor de salcie sfințite

Date:

Intrarea Domnului în Ierusalim: sărbătoarea bucuriei care deschide Săptămâna Patimilor

În duminica ce precede Săptămâna Patimilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește „Intrarea în Ierusalim a lui Iisus Hristos”. Sărbătoarea evocă momentul în care Mântuitorul, călare pe mânzul asinei, a intrat în Cetatea Sfântă, mulțimea întâmpinându-l cu ramuri de finic.

În prim-planul „Duminicii Floriilor”, numită în popor „Florii”, stă salcia, în amintirea ramurilor verzi de finic cu care a fost întâmpinat Iisus.

„În zilele noastre, la fel ca în trecut, în ajunul Floriilor se culeg mlădițe de salcie înflorite (cu „mâțișori”), care se duc a doua zi la biserică pentru a fi sfințite. După Sfânta Liturghie, fiecare credincios primește câte o crenguță de salcie. Pentru a ține departe duhurile rele de membrii familiei și de gospodărie, crenguțele sunt așezate la icoane sub formă de coroniță, dar și la porți, ferestre, deasupra ușii sau la streașina casei”, transmit reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța.

În satul tradițional românesc, mlădițele de salcie sfințite aveau o importanță specială. Gospodarii loveau ușor cu ramurile verzi vitele din grajd, dar și copiii mici din casă, pentru ca boala să-i ocolească. Mâțișori de salcie se puneau și la stupi, pentru ca albinele să fie sănătoase și să facă miere multă.

Păstrate peste an, micile inflorescențe de salcie se înghițeau pentru a vindeca durerile de gât, iar în caz de vreme rea se ardeau, existând credința că fumul lor ferește casa de fenomenele meteorologice extreme, dăunătoare pentru culturile agricole sau care ar putea pune în pericol însăși viața oamenilor și a animalelor: fulgere, grindină și vânt puternic.

Fiind o sărbătoare importantă, ziua de Florii se respectă prin nelucrare.

În această zi, considerată o sărbătoare a bucuriei, Biserica dă dezlegare la pește, acest aliment găsindu-se pe masa fiecărui creștin care ține așa cum se cuvine Postul Paștelui.

De „Florii”, în satul tradițional se făceau și predicții meteorologice, existând credința că așa cum va fi vremea în această zi, așa va fi și de Paște.

În imagine, o icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în Ierusalim”, pictată în prima jumătate a secolului al XIX-lea în vestitul centru de iconari de la Gherla.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Intervenție aero-medicală de urgență în județul Brașov pentru un bărbat atacat de urs

O amplă intervenție aero-medicală a avut loc în această...

(Foto) Spectacol pe apă la Constanța! Festivalul Bărcilor Dragon a reunit sute de pasionați de cultura chineză

Universitatea „Ovidius” din Constanța a organizat o nouă ediție...

Premieră pe litoral: Neversea Beach construiește primul parc incluziv pe plajă pentru copiii cu dizabilități

Neversea Beach dezvoltă un proiect fără precedent pe litoralul...

Deficit de 35 de medici de familie în județul Constanța! CAS deschide noi sesiuni de contractare

Se caută medici de familie în satele din Constanța!...