Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit peste 10.000 de țigarete ascunse în bagajele unui român, pe care acesta intenționa să le introducă ilegal în ţară, din Turcia.
În data de 15.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflați în misiune pe DN39, în vederea implementării de măsuri compensatorii în proximitatea frontierei cu R. Bulgaria (zona Vama Veche), au oprit pentru control un autocar care efectua curse regulate de persoane pe ruta Turcia – România.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagaje (printre pijamale și haine de casă) și nedeclarate, 10.760 de țigarete, de proveniență Turcia, care aparțineau unui cetățean român.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțunii de contrabandă, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.