Medhouse banner

Hoț de biciclete din Constanța, trimis în arest preventiv pentru 30 de zile

Date:

Bărbat de 37 de ani, prins de polițiștii constănțeni după ce a sustras mai multe biciclete

Urmare a cercetărilor în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 37 de ani, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 21 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la furtul unei biciclete.

De asemenea, la data de 15 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați cu privire la furtul unei alte biciclete.

În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat, de 37 de ani, care ar fi sustras cele două biciclete din municipiul Constanța, una dintre acestea fiind găsită asupra sa.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 24 aprilie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursă foto: arhivă/ Poliția de Frontieră

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Prins la volan fără permis și cu o alcoolemie uriașă în aerul expirat

Avea 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și...

Spectacolul „Faust” de Charles Gounod se joacă diseară pe scena Operei Naționale București

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” aduce...

(Video) Campionatul European de Tenis de Masă U21 de la Cluj-Napoca! Programul complet al românilor în ziua a doua

Ce meciuri dispută „tricolorii” astăzi la BTarena Romstal U21 European...