Un pompier de la ISU Brașov a murit într-o avalanșă
Tragedie petrecută ieri, pe Valea Costilei în Bucegi. O avalanșă a fost declanșată de către un grup de schiori off-piste, și, din păcate, unul dintre aceștia, un pompier de la ISU Brașov a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate atât de către cei prezenți, cât si de către salvatorii montani ajunși la fața locului.
Salvamontiștii un intervenit cu câini de căutare și au fost sprijiniți pentru transport de către un elicopter.
„Am mobilizat si elicopterul de la POA Brașov, acesta inserând doi salvatori montani, care au evacuat victima, transportând-o pe stadionul din Bușteni, de unde a fost preluată de către autorități”, a transmis Salvamont Prahova.
Victima tragicului accident montan din Bucegi a fost identificată: este vorba despre locotenent-colonelul Dan Colniceanu, în vârstă de 35 de ani, ofițer în cadrul ISU Brașov. Acesta lasă în urmă o soție îndurerată și un copil de doar 4 ani.
Camarazii de la ISU Brașov și colegi din toată țara au umplut rețelele de socializare cu mesaje de adio și omagii pentru cel care le-a fost prieten, mentor și frate de arme.

„Ieri, 2 mai 2026, am pierdut un camarad. Nu era în misiune. Era acolo unde îl chema sufletul — pe munte. Acolo unde se simțea cu adevărat liber.
De data aceasta, în Valea Coștilei, muntele nu i-a mai dat drumul înapoi. A fost mai mult decât un pompier excepțional.
A fost unul dintre cei care nu fac un pas înapoi când alții ezită. Dintre cei care duc greul fără să ceară nimic în schimb. Dintre cei care, zi de zi, își pun viața în slujba altora.
Avea acea forță rară de a inspira, de a aduce încredere acolo unde era teamă și de a transforma fiecare intervenție într-o lecție de curaj și profesionalism. Iar dincolo de toate acestea, era un om cald, un coleg de nădejde, un prieten adevărat.
Muntele i-a fost pasiune, echilibru și libertate. Golul lăsat în urmă este imens. Durerea nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Amintirea ta va rămâne vie, în fiecare dintre noi.
Drum lin, frate…
Vei rămâne pentru totdeauna parte din noi.
Colectivul DSU transmite condoleanțe sincere familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit”, a transmis DSU.
Mesajul transmis de colegii lui Dan Colniceanu:
„Ne luăm rămas-bun, cu profund regret și tristețe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștilei, la doar 35 de ani.
Absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu și-a dedicat întreaga carieră salvării de vieți, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Brașov. A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături.
Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum.
Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă.
Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!
Suntem alături de familie și le dorim putere pentru a depăși acest moment extrem de greu pentru noi toți.”
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 12 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
- 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,
- 1 apel pentru Salvamont Sinaia,
- 1 apel pentru Salvamont Neamț,
- 1 apel pentru Salvamont Mureș,
- 1 apel pentru Salvamont Prahova,
- 4 apeluri pentru Județul Cluj,
- 1 apel pentru Județul Mureș,
- 1 apel pentru Județul Vaslui.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 5 persoane. Din păcate o persoană a decedat și a fost predată la Serviciul IML.
S-au primit și 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Sursă video: facebook/ Salvamont Prahova
