Peste 100 de articole vestimentare și parfumuri, în valoare de peste 100.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră la Mangalia
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui autocar, peste 100 de articole vestimentare și parfumuri inscripționate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de peste 100.000 lei.
În data de 19.05.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat un control asupra unui autocar care se deplasa pe ruta Turcia – România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în mijlocul de transport, peste 100 de articole vestimentare și parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aflate în posesia a doi cetățeni români. Aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Bunurile, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.


