Minivacanță în siguranță: Efective sporite de jandarmi în Constanța și Tulcea pentru prevenirea incidentelor
În minivacanța de Rusalii, jandarmii constănțeni vor fi prezenți în zona de responsabilitate, pentru ca cetățenii să se poată bucura în liniște de această sărbătoare.
„Vom acționa în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a preveni faptele antisociale, pe raza județelor Constanța și Tulcea.
În aceste zile va fi intensificat numărul efectivelor aflate în misiunile de menținere a ordinii publice pe litoralul Mării Negre, în stațiunile Mamaia, Costinești, Vama Veche-2 Mai, în zonele de promenadă, dar și în proximitatea zonelor de agrement.
Totodată, în această perioadă efectivele unității noastre vor acționa alături de polițiștii Gărzii de Coastă, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în contextul aderării României la spațiul Schengen”, au transmis jandarmii din cadrul GMJ Constanța.
Având în vedere că pe 31 mai se va disputa meciul de baraj, din cadrul Campionatului Național de Fotbal Liga I, SuperLiga României, dintre echipele FCV Farul Constanța cu AFC Chindia Târgoviște, pe stadionul Central al Academiei „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, jandarmii vor acționa în zona arenei sportive și pe traseele de deplasare ale suporterilor, pentru a preveni incidentele și a menține un climat de siguranță pentru toți participanții.
Dispozitivele de ordine publică vor fi constituite premergător începerii partidei, pe timpul desfășurării acesteia și după finalizarea evenimentului.
Cu această ocazie, jandarmii le reamintesc suporterilor că legislația în vigoare interzice următoarele:
- deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
- afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminare ori violență;
- accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente din sticlă, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte obiecte care pot pune în pericol siguranța participanților;
- aruncarea asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forțelor de ordine sau personalului de ordine și siguranță, precum și asupra bunurilor aflate în incinta bazei sportive ori în direcția suprafeței de joc, cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.
Avem încredere că suporterii vor manifesta responsabilitate și spirit civic, contribuind la desfășurarea meciului într-o atmosferă de respect și fair-play, fără incidente care să afecteze buna organizare a evenimentului.
„În continuare, le recomandăm cetățenilor și turiștilor care ajung în județul nostru în aceste zile să adopte un comportament responsabil, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să își supravegheze permanent copiii pentru a evita pierderea acestora în mulțime, iar în caz de nevoie să apeleze la cel mai apropiat echipaj de jandarmi sau la numărul unic de urgență 112.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Mobilă Constanța este la datorie pentru ca dumneavoastră să petreceți aceste zile în siguranță și fără fără incidente!”, au mai transmis jandarmii.
La datorie vor fi și jandarmii din cadrul IJJ Constanța
În perioada 29 mai – 1 iunie a.c., în contextul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, peste 140 de jandarmi constănțeni vor acționa zilnic, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe raza județului Constanța, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pentru persoanele care vor alege litoralul Mării Negre ca destinație de petrecere a acestei perioade.
Astfel, jandarmii vor fi prezenți în municipiile și orașele Constanța, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Eforie și Techirghiol, în cadrul patrulelor mixte și al echipajelor de intervenție.
Concomitent cu misiunile de menținere a ordinii și siguranței publice, în perioada menționată, jandarmii vor asigura măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor cultural-artistice, sportive și religioase organizate în zona de competență, dintre care amintim: „Ziua Comunei Fântânele”, competiția sportivă „H3RO Mamaia 2026” organizată de Federația Română de Triatlon în cooperare cu CSM Constanța, precum și „Cupa 1 Iunie 2026”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Copilului în Parcul Gării din municipiul Constanța.
O atenție deosebită va fi acordată desfășurării în siguranță a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, în biserici și în zonele adiacente acestora, unde se estimează o prezență numeroasă a credincioșilor.
„Pentru prevenirea unor incidente nedorite, recomandăm participanților la manifestările publice să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale și să supravegheze copiii, care se pot rătăci cu ușurință în zonele aglomerate.
Totodată, persoanelor care aleg să petreacă această minivacanță în aer liber le recomandăm respectarea prevederilor legale privind desfășurarea activităților de picnic, respectiv utilizarea exclusivă a spațiilor special amenajate în acest scop.
Reamintim cetățenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei Române prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau prin sesizarea celui mai apropiat echipaj de jandarmi”, anunță IJJ Constanța.
