Flăcările au fost stinse după șase ore
Pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Dobreni pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Dobreni.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (4 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și o autocisternă), SVSU Dobreni, SVSU Bodești și IPJ. Ulterior, în sprijin, a intervenit și un echipaj de pompieri cu o autocisternă din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.
Persoanele care se aflau în interiorul locuinței s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unui ansamblu de locuit format din două case și mai multe anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la construcțiile din vecinătate.
Din interiorul construcțiilor au fost evacuate 3 butelii care prezentau risc de explozie.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 1.200 mp și bunurile din interiorul acesteia. De asemenea a ars și un sistem de panouri solare.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
La locul evenimentului a rămas un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere pentru monitorizarea zonei.



Sursă foto/video: ISU Neamț
