Medhouse banner

(Foto/Video) Droguri de sute de mii de euro, confiscate de DIICOT! Peste 11 kilograme de substanțe interzise au fost retrase de pe piață

Date:

Droguri din Spania, trimise prin curier în România

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Din probele administrate a reieșit faptul că, în luna mai 2026, bărbatul ar fi procurat, din Spania, și introdus în țară, prin intermediul unei societăți de curierat internațional, mai multe colete conținând peste 10,1 kilograme de canabis și un kilogram de cocaină.

De asemenea, la data de 29 mai 2026, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat cu autoturismul său pachetele în care se aflau drogurile de risc și mare risc, destinate comercializării, ridicate anterior de la punctul de lucru al societății de curierat.

Valoarea totală, pe piața neagră, a substanțelor interzise indisponibilizate este de aproximativ 220.000 de euro.

Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința bărbatului, în localitatea Berceni, județul Ilfov, fiind descoperite și ridicate sume de bani în lei, euro și lire sterline, un grinder, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 29 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea acestuia.

Ieri, 30 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Campanie de fidelizare pentru cititorii Știrile Media: reducere de 5% la toate pachetele turistice prin Do and Travel Agency

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Performanțe de top pentru gimnastica românească! Medalii de argint și bronz la Burgas International Acro Cup!

Rezultate remarcabile obținute de gimnastele românce la competiția din...

Pogorârea Sfântului Duh și mitul Ielelor: între misticismul creștin și frica de spiritele naturii

Tradiții și superstiții de Rusalii: De ce pun românii...

Răpire în plină stradă la Constanța. O tânără, urcată cu forța într-o dubă pe bulevardul Mamaia

Alertă maximă în Constanța: Tânără de 19 ani, băgată...