Prinși cu țigări ascunse în mașini pe DN 6: Cum au încercat un bulgar și un turc să scape de sancțiuni
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Orșova au sesizat organele competente cu privire la două fapte de dare de mită, după ce doi cetățeni străini au încercat să ofere bani pentru a evita dispunerea măsurilor legale.
Primul caz a fost înregistrat în data de 05.06.2026, în jurul orei 14:15, când polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe DN 6, în zona municipiului Orșova, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în care se mai aflau alți doi pasageri, de asemenea cetățeni bulgari.
În urma verificării mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit 146 de pachete de țigarete, de diferite mărci, prevăzute cu timbru fiscal bulgăresc.
După ce conducătorului auto i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie sancționat conform prevederilor legale și că bunurile identificate vor fi confiscate, acesta a oferit polițistului de frontieră suma de 300 de euro pentru a nu fi dispuse măsurile legale.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în data de 06.06.2026, în jurul orei 13:30, când polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe DN 6, în zona municipiului Orșova, un microbuz înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, în care se mai afla un pasager, de asemenea cetățean turc.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit șase pachete de țigarete, peste plafonul admis, prevăzute cu timbru fiscal turcesc.
După ce conducătorului auto i s-a comunicat faptul că urmează să fie dispuse măsurile legale și că țigaretele vor fi confiscate, acesta a oferit polițistului de frontieră suma de 50 de euro pentru a evita sancțiunile legale.
În ambele situații, polițiștii de frontieră au refuzat categoric sumele oferite și au sesizat de îndată organele competente.
De asemenea, a fost informat Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care a dispus deplasarea echipajelor operative la fața locului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent, privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
