Cercetare administrativă la Poliția Locală | Se verifică modul în care s-a făcut imobilizarea șoferului de TIR
Detalii revoltătoare ies la iveală în cazul accidentului în lanț provocat luni, 8 iunie, de un autotren pe străzile din municipiul Constanța. Direcția Generală Poliția Locală a transmis punctul de vedere oficial cu privire la dinamica evenimentelor.
„În jurul orei 17:30, polițiștii locali aflați în desfășurarea atribuțiilor de serviciu se aflau în așteptare la culoarea a semaforului, la intersecția bulevardelor Aurel Vlaicu și Tomis, moment în care au observat pe partea dreaptă a acestora un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, care a pătruns pe spațiul verde adiacent părții carosabile, unde a rupt un stâlp de iluminat și apoi s-a oprit într-un copac aflat pe parginea drumului.
Au coborât din autospeciala de serviciu să verifice starea conducătorului auto, moment în care au fost abordați de un cetățean. Acesta le-a spus că ansamblul de vehicule intrase în coliziune cu mai multe autovehicule la aproximativ 1 km distanță de locul de care acesta se afla la acel moment, refuzând să oprească la insistențele persoanelor din jur, fapt pentru care acesta a plecat în urmărirea ansamblului de vehicule până când acesta a rămas blocat”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.
Potrivit Poliției Locale, situația a devenit critică în momentul în care polițiștii locali au încercat să dialogheze cu conducătorul auto. Portierele cabinei erau încuiate, iar bărbatul ignora somațiile repetate.
„Având în vedere că la numeroasele solicitări nu a dat curs, încercând să își continue deplasarea, și pentru a preveni o tragedie, polițiștii locali au folosit mijloacele din dotare – respectiv tomfa și spray-ul iritant lacrimogen – precum și forța pentru a încerca imobilizarea conducătorului auto”, se mai arată în comunicatul instituției.
După aproximativ două minute de la declanșarea scandalului, la fața locului au sosit în sprijin și echipajele Poliției Municipiului Constanța. Împreună, forțele de ordine au reușit să pătrundă în cabină, să oprească motorul mastodontului și să îl imobilizeze definitiv pe șoferul în vârstă de 49 de ani.
Reprezentanții Poliției Locale au confirmat că ansamblul de vehicule nu deținea autorizație de trafic greu pentru a se deplasa pe acel traseu din Constanța. Șoferul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 4.000 de lei.
„Analizând imaginile surprinse pe camerele de supraveghere ale Municipiului Constanța, a rezultat faptul că ansambul de vehicule a pătruns în Muncipiul Constanța în jurul orelor 16:23, pe bd I C Brătianu dinspre autostrada Soarelui și continuându-și deplasarea pe bd Ferdinand, strada Mircea, str Primăverii, str Soveja, str Adamclisi, str Dobrilă Eugeniu, ajungând în punctul final pe bd. Aurel Vlaicu. (…) Apreciem că a existat un real pericol pentru populație, iar dacă acesta nu ar fi fost imobilizat, urmările ar fi putut fi catastrofale”, au mai precizat reprezentanții autorității locale.
Pe de altă parte, ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public și în mediul online cu privire la momentele tensionate din timpul imobilizării din cabină, conducerea Poliției Locale a reacționat imediat. La nivelul Direcției Generale Poliția Locală Constanța a fost declanșată o cercetare administrativă internă, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
