Sprijin financiar pentru 73 de teatre, opere și filarmonici locale
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 244.081.025,69 de lei pentru 73 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu din 47 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe.
„Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 30 mai 2026, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la data de 05 iunie 2026, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.
Anexă: Repartizarea sumelor pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici
