Medhouse banner

Transfăgărășanul s-a redeschis | Circulația rutieră a fost reluată oficial pe DN 7C

Date:

Tronsonul Piscul Negru – Bâlea Cascadă a fost redeschis pentru șoferi

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de astăzi, 12.06.2025, ora 12:00, s-a redeschis circulației rutiere DN 7C (Transfăgărășan), tronsonul kilometric 104 – 130+800 metri, între Piscul Negru, județul Argeș și Bâlea Cascadă, județul Sibiu.

Circulația este permisă doar în intervalul orar 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar, pentru siguranța participanților la trafic.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte restricțiile impuse, să circule cu o viteză adaptată condițiilor de drum și să nu efectueze manevre riscante!

OFICIAL de la CNAIR

Vineri, 12.06.2026, începând cu ora 12:00, s-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), pe sectorul cuprins între km 130+800 – km 104+000.

„Menționăm că circulația va fi permisă între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea acestuia în condiții de siguranță.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile de trafic, deoarece, la altitudini mari, instabilitatea atmosferică poate genera fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea. 

Un alt aspect foarte important este prezența constantă a urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuim pe cei ce tranzitează acest sector de drum să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile. Reamintim participanților la trafic că hrănirea animalelor este interzisă și, totodată, extrem de periculoasă și constituie contravenție, potrivit OUG 81/2001, amenzile fiind cuprinse între 10.000 lei și 30.000 lei.

Hrănirea urșilor nu este doar o contravenție sancționată de lege, ci și un gest care le poate condamna viața. Un urs obișnuit să primească hrană de la oameni își pierde teama naturală și poate deveni agresiv, iar autoritățile pot dispune extragerea sau chiar împușcarea acestuia.

Nu transformați un animal sălbatic într-o țintă, din teribilism!”, anunță CNAIR.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/CNAIRSA.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare