Medhouse banner

Atenție, părinți! Actele necesare și programul pe zile pentru ridicarea cardului „BEBE TRUSOU”

Date:

O nouă etapă de distribuire a cardurilor „BEBE TRUSOU” a început la Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, a început o nouă etapă de distribuire a cardurilor din cadrul programului „BEBE TRUSOU”, destinat sprijinirii familiilor cu nou-născuți.

„Nașterea unui copil este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente din viața unei familii, iar administrația locală trebuie să fie alături de oameni în astfel de momente. Un oraș puternic se construiește începând cu grija pentru copii și cu sprijinul oferit părinților. Vom continua să dezvoltăm proiecte care îi ajută pe constănțeni și care demonstrează că o administrație modernă înseamnă soluții concrete, apropiere de oameni și investiții în calitatea vieții. Fiecare copil care se naște în Constanța merită un început cât mai bun, iar noi avem datoria să fim alături de fiecare familie”, a declarat Costin Răsăuțeanu, viceprimarul municipiului Constanța.

Solicitanții care au transmis cererile online (prin e-mail) sunt invitați să se prezinte la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, situat în municipiul Constanța, str. Unirii nr. 104, având asupra lor documentele în original: cartea de identitate a părintelui solicitant și certificatul de naștere al nou-născutului.

Pentru evitarea aglomerației și a disconfortului cauzat de condițiile meteorologice, rugăm beneficiarii să respecte următorul program de ridicare a cardurilor:

  • 02.07.2026 – solicitanții al căror nume începe cu literele A–C, între orele 12:30–16:00;
  • 03.07.2026 – solicitanții al căror nume începe cu literele D–I, între orele 10:00–13:00;
  • 06.07.2026 – solicitanții al căror nume începe cu literele J–P, între orele 12:30–16:00;
  • 07.07.2026 – solicitanții al căror nume începe cu literele R–Z, între orele 12:30–16:00.

Solicitanții care au depus cererile la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța vor primi cardurile prin poștă.

În situația în care beneficiarii nu sunt găsiți la domiciliu, corespondența va fi păstrată de operatorul poștal timp de 10 zile. După expirarea acestui termen, cardurile vor putea fi ridicate de la sediul DGAS Constanța.

Pentru informații suplimentare, beneficiarii pot apela numărul de telefon 0341.180.115.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Avertizare MAE: Stare de alertă în Portugalia din cauza riscului major de incendii!

Condiții meteo extreme în Portugalia. Recomandări urgente pentru români Ministerul...

Reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins din nou la volan, deși era cercetat penal

Prins băut și fără permis la volan, un constănțean...