Un cablu electric defect, cauza probabilă a incendiului devastator care a distrus patru case în Brazi
În această noapte, în jurul orei 01:30, pompierii militari au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu în comuna Brazi, satul Brazii de Sus.
La fața locului au fost mobilizate inițial trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
La sosirea echipajelor, acestea au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, flăcările afectând patru locuințe.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, forțele de intervenție au fost suplimentate succesiv cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere de la Detașamentul 1 Ploiești, iar ulterior cu încă o autocisternă din cadrul aceluiași detașament.
Pompierii au depus eforturi pentru ca incendiul să nu se propage la alte construcții învecinate și să limiteze pagubele. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător (efectul termic al curentului electric).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.