Medhouse banner

Un șofer de camion a încercat să intre în țară cu banii ascunși în cabină, depășind plafonul legal de 10.000 de euro

Date:

28.000 de euro nedeclarați, descoperiți de polițiștii de frontieră și inspectorii vamali la PTF Albița

O echipă comună de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit, ascunsă și nedeclarată, suma de 28.000 euro pe care un cetățean turc a încercat să o introducă în țară.

Ieri, 15 iulie 2026, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, județul Vaslui, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un cetățean turc, șofer al unui autocamion care circula pe ruta Republica Moldova – Siria.

În baza analizei de risc și ca urmare a cooperării dintre autoritățile de frontieră din România și Republica Moldova, polițiștii de frontieră, împreună cu inspectorii vamali, au efectuat un control fizic asupra cabinei și bagajelor conducătorului auto, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, suma de 28.000 de euro.

Având în vedere că suma descoperită depășea plafonul de 10.000 de euro prevăzut de Regulamentul (UE) 2018/1672 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniunea Europeană, aceasta a fost reținută, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.

Poliția de Frontieră Română continuă să desfășoare acțiuni de control la frontiera de stat, în cooperare cu instituțiile partenere, utilizând metode moderne de analiză de risc, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale și a protejării securității frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Sursă foto: Poliția de Frontieră

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Sunt restricții rutiere pe Bulevardul Tomis în acest weekend

Programul și restricțiile rutiere din acest weekend În acest sfârșit...

Natalie O’Sullivan a semnat cu echipa feminină a Farului Constanța

Un mijlocaș din California s-a alăturat echipei pentru noul...

Schimbări în sănătate! Ce se întâmplă cu examenul pentru titlul de medic, stomatolog și farmacist specialist

Schimbări în sistemul medical: Subiecte unice la nivel național...