Două minore, semnalate ca fiind dispărute în Constanța, găsite în siguranță de jandarmi în cursul nopții
În noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01:30, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Jandarmi al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a depistat două minore a căror dispariție fusese semnalată anterior prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Una dintre fete, în vârstă de 14 ani, plecase voluntar de la domiciliu în cursul serii de 28 iulie și nu mai revenise, fiind semnalată ca fiind dispărută în urma sesizării făcute de familie.
„Mulțumită intervenției prompte a echipajului de jandarmi, ambele minore au fost găsite în siguranță. Acestea au fost predate cadrelor de poliție pentru continuarea verificărilor specifice și dispunerea măsurilor legale care se impun”, transmite IJJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.