Medhouse banner

(Foto/Video) Minor de 17 ani și tânăr de 24 de ani, cercetați pentru trafic de droguri

Date:

Două persoane reținute pentru trafic de droguri de risc, la Timișoara

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 17 și 24 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu vara anului 2025, tânărul de 24 de ani, în mod repetat, ar fi pus la dispoziția celeilalte persoane cercetate de 17 ani, diferite cantități de canabis, pe care acesta fie le-ar fi pus la dispoziția altor trei minori (cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani), ori le-ar fi consumat împreună cu ei.

Au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Cenei, în urma cărora, în locuința tânărului de 24 de ani, au fost descoperite și ridicate aproximativ 110 grame de canabis, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă.

La data de 25 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor două persoane, de 17 și 24 de ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Mesaje false și manipulatoare despre incidentul din județul Timiș – Poliția atrage atenția asupra dezinformării

MAI avertizează asupra mesajelor false legate de incidentul din...

Mugur Tolici, noul director al Direcției emisiune, tezaur și casierie a Băncii Naționale a României

Schimbare la conducerea DETC: Mugur Tolici preia funcția Începând cu...

90% dintre cazurile de cancer de col uterin pot fi prevenite prin vaccinare și screening

România, țara cu cea mai mare mortalitate prin cancer...

(Video) Bărbat reținut pentru tâlhărie calificată. Ar fi sustras telefoanele a doi minori

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore Urmare a...