Iași: Și-a găsit sfârșitul sub roțile unui autocamion. Este vorba de un bărbat de 36 de ani

Date:

Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident rutier în municipiul Iași, pe bulevardul Chimiei, unde un autoturism a intrat într-un autocamion parcat, în urma căruia a rezultat o singură victimă, încarcerată, inconştientă.

De urgență la locul solicitării au fost direcționate un echipaj de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, un echipaj de prim ajutor calificat și un echipaj de tip „C” de la SAJ Iași.

După descarcerarea acesteia și acordarea primului ajutor medical, victima a fost preluată de către echipajul medical SAJ Iași. După executarea manevrelor de resuscitare, victima, bărbat, în vârstă de 36 de ani, a fost declarată decedată.

Sursă foto: ISU Iași

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SURSE. Pacient decedat după o intervenție pentru montare de stent, într-un spital privat din Constanța

Un pacient aflat la al patrulea stent coronarian a...

50 de constănțeni primesc sprijin prin proiectul „Stop Depresia”

Primăria Constanța oferă ajutor financiar pentru cei diagnosticați cu...