Medhouse banner

Incendiu mortal la o locuință din Șiria. Un bărbat a fost găsit carbonizat

Date:

Casă distrusă de incendiu, victimă găsită în interior

Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Șiria.

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șiria.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii locuințe, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

Din nefericire, în interiorul locuinței a fost identificată o victimă găsită carbonizată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 85 de ani.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar cauza probabilă de producere este în curs de stabilire.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Mesaje false și manipulatoare despre incidentul din județul Timiș – Poliția atrage atenția asupra dezinformării

MAI avertizează asupra mesajelor false legate de incidentul din...

Mugur Tolici, noul director al Direcției emisiune, tezaur și casierie a Băncii Naționale a României

Schimbare la conducerea DETC: Mugur Tolici preia funcția Începând cu...

90% dintre cazurile de cancer de col uterin pot fi prevenite prin vaccinare și screening

România, țara cu cea mai mare mortalitate prin cancer...

(Video) Bărbat reținut pentru tâlhărie calificată. Ar fi sustras telefoanele a doi minori

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore Urmare a...