Tradiții și obiceiuri de Dragobete în satele românești
Pe 24 februarie, în calendarul popular se celebrează „Dragobetele”, sărbătoare care are în prim-plan un îndrăgit personaj din mitologia românească, patron al iubirii și al tinerilor îndrăgostiți.
Aceasta este cea dintâi sărbătoare care anunță revenirea la viață a naturii, de aici și sintagma „Dragobete – Cap de primăvară”.
În imaginarul popular, Dragobete este un tânăr cu sânge clocotitor, cu un comportament nu tocmai cuviincios, descris de expresia „Dragobete, sărută fetele!”.
Dragobete este și patronul păsărilor, pentru că în această perioadă, păsările nemigratoare încep să se strângă în stoluri, să se împerecheze și să își clădească cuiburi, de unde și numele de „logodna” sau „nuntirea” păsărilor. Păsările, simboluri ale cuplului și familiei, sunt redate și pe „lingurile îngemănate”, daruri de logodnă originale pe care tinerii le ofereau fetelor cu care doreau să-și facă un rost în viață.
Urmând exemplul înaripatelor, feciorii și fetele din satul tradițional, dar și tinerii recent căsătoriți se întâlneau pentru a sărbători împreună „Dragobetele”. Dacă vremea era frumoasă, aceștia se adunau în cete și plecau la pădure să adune primele flori ale primăverii: ghiocei, viorele, brândușe și brebenei.
Dacă vremea era urâtă, tinerii se strângeau la casa unei fete sau a unei rude pentru „a face Dragobetele”.
În această zi, femeile bătrâne le făceau celor tinere leacuri „de dragoste”. Din zăpada netopită, fetele și tinerele neveste își păstrau rezerve de apă, cu care se spălau pe față la anumite sărbători, pentru a fi plăcute și drăgăstoase tot timpul anului.
Fiind o sărbătoare a dragostei și a cuplului, ziua de Dragobete se ținea pentru trai bun în familie. Pentru a nu le merge rău tot anul, bărbații trebuiau să nu-și supere nevestele.
Deoarece „Dragobete – Cap de Primăvară”, stă sub semnul începuturilor, se credea că orice activitate inițiată în această zi, mai ales în gospodărie, este de bun augur. De aceea, în satul tradițional românesc femeile începeau să scuture și să facă ordine prin casă, pentru „a se așeza binele și averea”.
În imagine, un ștergar cu păsări afrontate (păuni), țesut în primii ani ai secolului XX în localitatea Băneasa (jud. Constanța). Datorită valorii sale excepționale, în anul 2014 a fost clasat de Ministerul Culturii în categoria juridică Tezaur. Ștergarul poate fi admirat în expoziția temporară „Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români”.
De asemenea, reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța prezintă un alt obiect marcant al acestei sărbători: o lingură de lemn, care era dăruită fetelor de către flăcăi, pentru a-şi pecetlui relaţia.
Coada lingurii este decorată cu două păsări afrontate, având deasupra lor figurată o bufniţă, simbolizând îndrăgostiţii călăuziţi de înţelepciune.
Păsările redate perechi reprezintă o metaforă a potrivirii celor îndragostiţi, fiind o alegorie a dragostei împărtăşite sau a armoniei conjugale, dar şi o trimitere directă la cuibul familial pe care tinerii îl vor întemeia. Bufniţa, pasăre nocturnă cu ochii mari şi privire fixă, simbolizează înţelepciunea, misterul, reflecţia, regenerarea.
Conform credinţelor populare, de Dragobete (sărbătorit pe 24 februarie în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi pe 1 martie în Moldova şi Bucovina) se dezleagă glasul păsărilor şi se constituie perechile, sărbătoarea fiind pusă sub semnul iubirii şi al cifrei doi. În popor, se spune că cine nu-şi găseşte perechea până de Dragobete va rămâne singur tot anul.
Lingura, cioplită din lemn de cireş, face parte din colecţia de artă contemporană a muzeului, fiind lucrată de meşterul popular Marian Viorel din Fălticeni, judeţul Suceava, prin tehnici tradiţionale precum: crestat, incizat, excizat, perforat.
Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
