Peste 3.000 articole vestimentare, încălțăminte, parfumuri și genți contrafăcute. Marfa a fost găsită într-un autocamion

Date:

Peste 3.000 articole vestimentare, încălțăminte, parfumuri și genți contrafăcute

Peste 3.000 articole vestimentare, încălțăminte, parfumuri și genți inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport. Marfa era ascunsă în mai multe cutii de carton.

În data de 10.03.2024, în jurul orei 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar. Acesta transporta coletărie pe ruta Bulgaria-Austria, conform documentelor prezentate.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit în interiorul compartimentului de marfă, mai multe cutii de carton ce conțineau diverse bunuri.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 3.056 bunuri contrafăcuteconstând în articole vestimentare, încălțăminte, parfumerie și marochinărie, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 764.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de șoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SURSE. Pacient decedat după o intervenție pentru montare de stent, într-un spital privat din Constanța

Un pacient aflat la al patrulea stent coronarian a...

50 de constănțeni primesc sprijin prin proiectul „Stop Depresia”

Primăria Constanța oferă ajutor financiar pentru cei diagnosticați cu...