Profesorii, elevii și studenții, revoltați de măsurile din Legea nr. 141/2025: „Educația nu se poate face așa!”

Date:

ANOSR avertizează: anul universitar nu va începe normal

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) s-a alăturat federațiilor sindicale din educație și elevilor, într-un amplu protest desfășurat astăzi, 8 septembrie 2025, în fața Guvernului României. Manifestanții au contestat măsurile de austeritate prevăzute de Legea nr. 141/2025, acuzând autoritățile că sacrifică drepturile beneficiarilor direcți ai educației și viitorul întregului sistem de învățământ.

De la ora 11, sute de studenți, profesori și elevi au scandat pentru retragerea imediată a prevederilor care limitează accesul la un învățământ echitabil și accesibil. ANOSR avertizează că, dacă Guvernul nu renunță la aceste măsuri, protestele se vor extinde în centrele universitare odată cu începerea anului universitar, sub forma unor marșuri și manifestații de amploare.

Studenții acuză lipsa de reacție a autorităților în fața unor revendicări esențiale: alocarea fondului de burse pe toată durata anului, creșterea cuantumului acestora, menținerea facilităților pentru transportul feroviar, precum și sprijin suplimentar din partea universităților.

„Educația nu se poate face așa, iar anul universitar nu va începe așa. Totodată, ne delimităm de orice formă de propagandă politică, de orice acțiuni care pot manipula discursul și scopul principal al acțiunilor și orice interpretare a manifestațiilor, protestelor și marșurilor ca metode de promovare a ideologiilor politice și extremiste. Condamnăm orice încercare de a folosi inițiativele civice drept campanii de dezinformare sau de a fi însușite de către partidele politice”, au transmis reprezentanții ANOSR.

Organizația reamintește că, în ultimul an, au fost inițiate mai multe proteste și campanii, printre care și petiția „Scoateți trenulețul din ordonanță!”, semnată de peste 50.000 de persoane, dar și acțiuni în centrele universitare, fără ca solicitările să fie luate în seamă.

Petiția, alături de demersurile inițiate pot fi găsite la următorul link: https://campaniamea.declic.ro/petitions/scoateti-trenuletul-din-ordonanta?source=web-share-api-button&utm_source=web_share_api&share=394e2e93-79ba-47a4-9c0e-935e72f54aa4

De asemenea, în data de 23.06.2025, ANOSR a condamnat prevederile Programului de guvernare al coaliției propus pentru perioada 2025 – 2028, care prevedea reducerea fondului de burse cu aproximativ 40%, expunând în spațiul public efectele negative pe care aceste măsuri nejustificate le vor avea în rândul studenților, exprimându-și ulterior profunda dezamăgire față de nepăsarea arătată de către decidenți pentru sistemul de învățământ prin adoptarea Legii nr. 141/2025 și astfel a tuturor acestor decizii de austeritate.

„În perioada 26.06.2025 – 30.06.2025, sute de studenți din toată țara au protestat în centrele universitare împotriva acestor măsuri, transmițând dezamăgirea față de modul în care statul tratează sistemul de învățământ, care se confruntă cu un abandon universitar de peste 40%, dar și îngrijorarea față de toți studenții a căror parcurs didactic va fi îngreunat în lipsa unor măsuri de sprijin care să faciliteze accesibilitatea la studiile universitare”, au mai transmis reprezentanții ANOSR.

ANOSR a lansat în data de 14.08.2025 analiza „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani” – prin care a ilustrat întregul dezinteres acordat fondului de burse și protecție socială de către stat în ultimul deceniu, demonstrând prin calcule și date faptul că acesta nu a fost niciodată la un nivel satisfăcător din punctul de vedere al cuantumului minim al bursei sociale și numărului de beneficiari. Analiza poate fi parcursă la următorul link: https://anosr.ro/wp-content/uploads/2025/08/Analiza-ANOSR-privind-fondul-de-burse-si-protectie-sociala.pdf

La mijlocul lunii august, în ciuda demonstrațiilor a peste 500 de lideri ai studenților din toată țara adunați la Timișoara, care au inițiat marșuri și proteste, inclusiv la granița statului, încercând să transmită modul în care se simt tratați de către stat: forțați să părăsească țara, Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării nu au arătat niciun semn de a regândi măsurile de austeritate decise în învățământ.

„Astăzi, 08.09.2025, uitându-ne la toate demersurile inițiate de către studenți și comunitatea din învățământ în ultimul an, observăm cum ne confruntăm cu un stat a cărui ultimă preocupare este educația, care nu ține cont de nevoile  beneficiarilor direcți ai acesteia, a actorilor implicați ori a societății civile care au transmis în ultimele luni insistent faptul că aceste măsuri distrug sistemul de învățământ”, au mai spus reprezentanții ANOSR.

Solicitările recente ale ANOSR asupra măsurilor de austeritate care impactează studenții:

  • revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni);
  • revenirea la acordarea burselor către studenți pe toată durata anului calendaristic (12 luni);
  • creșterea procentului din salariul minim net prin care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut;
  • reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat;
  • diversificarea de către universități a formelor de sprijin pentru studenți, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituționale;
  • creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenților eligibili pentru burse sociale;
  • abrogarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 de la art. XXIX, alin. (1) care limitează dreptul studenților de a beneficia de facilitățile pentru transportul feroviar intern pe toate rutele.

„Transmitem așadar, având mai puțin de 30 de zile până la începerea anului universitar și deja cu școlile deschise, un mesaj ferm Guvernului României: lucrurile nu pot rămâne așa, educația nu se poate face așa, anul universitar nu va începe așa”, au încheiat reprezentanții ANOSR.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ștefan Duțu, debut în Superligă pentru Farul Constanța

Ștefan Duțu, al 66-lea jucător format de Academia Hagi...

Incident șocant la Constanța. Un elev a lovit o profesoară

O profesoară din Constanța, agresată de un elev de...

Traficul din cartierul Tomis III, reorganizat. Încă o stradă a devenit cu sens unic

Noi sensuri unice au fost introduse în cartierul Tomis...

Eșec la Craiova! Farul Constanța a pierdut meciul din deplasare cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a câștigat prin autogolul lui Dican și...