Meteorologii anunță 48 de ore de vreme severă: ploi, ninsori și intensificări ale vântului
Meteorologii avertizează populația asupra unui interval de instabilitate atmosferică accentuată, valabil între 22 noiembrie, ora 10:00, și 24 noiembrie, ora 10:00. În această perioadă, se estimează ploi importante cantitativ, precipitații mixte și ninsori, însoțite de intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii.
Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar îndeosebi în nordul Olteniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în vestul Carpaților Meridionali se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp, și izolat de peste 40 l/mp.
De sâmbătă noaptea (22/23 noiembrie) local în Câmpia de Vest, în Transilvania și în nord-vestul Moldovei vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat depuneri de polei, apoi va ninge slab. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h pe parcursul zilei de sâmbătă în regiunile sud-estice, iar noaptea și în nord-vestul și centrul teritoriului. În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de peste 80…90 km/h.
Vremea se va răci semnificativ sâmbătă în vest, nord și nord-est, duminică și în rest, iar duminică spre luni vor fi temperaturi minime negative în special în jumătatea vestică a țării.

Sursă foto: ANM
