Medhouse banner

UPT, alături de elevi: cursuri gratuite pentru bacalaureat și admitere

Date:

UPT, un sprijin real pentru elevii din toată țara: cursuri gratuite de pregătire la matematică, chimie și informatică, pentru bacalaureat și admitere

Universitatea Politehnica Timișoara va fi și în 2026 alături de elevii de liceu, oferindu-le sprijin real, constant și deschis, prin programe gratuite de pregătire la discipline fundamentale. Dincolo de performanță, admitere sau statistici, aceste cursuri pornesc dintr-o convingere simplă: educația de calitate trebuie susținută, încurajată și împărtășită, indiferent de drumul pe care fiecare tânăr alege să-l urmeze mai departe.

„Porțile sunt deschise tuturor elevilor, fie că își doresc să devină studenții UPT, fie că vor alege un alt parcurs. Fiecare oră de pregătire este o investiție în generația care vine, în încrederea tinerilor în propriile forțe și în șansa lor de a porni la drum cu o bază solidă de cunoștințe.

Programele sunt susținute de cadre didactice universitare, într-un cadru care îmbină rigoarea academică cu deschiderea, dialogul și grija față de nevoile reale ale elevilor. Ele urmăresc nu doar consolidarea materiei pentru bacalaureat și admitere, ci și familiarizarea cu modul de gândire universitar, cu cerințele și exigențele studiului la nivel superior”, transmit reprezentanții UPT.

Matematica, limbajul fundamental al științei

Începând de sâmbătă, 31 ianuarie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara reia lecțiile gratuite de matematică, un reper deja cunoscut pentru generații de elevi. Cursurile se adresează tuturor celor care își doresc o pregătire temeinică, clară și coerentă, indiferent dacă țintesc performanța, siguranța la examen sau pur și simplu o mai bună înțelegere a materiei.

Lecțiile se vor desfășura în perioada 31 ianuarie – 16 mai 2026, în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, în format hibrid, astfel încât fiecare elev să poată alege varianta care i se potrivește: prezență fizică în amfiteatru sau participare online.

Participarea fizică are loc în Amfiteatrul D1, din clădirea Electro, Corpul D, iar accesul este permis până la ora 09:55. Pentru cei care aleg varianta online, înscrierea se face prin platforma Zoom (Înscriere: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_-MKjKlHPQ-63uymB_Shp8Q#/registration), iar accesul este disponibil începând cu ora 09:45. Lecțiile sunt transmise și live pe pagina oficială de Facebook a UPT (https://www.facebook.com/UPTimisoara), pentru a fi cât mai ușor accesibile.

Cu UPT învăț Chimie

Din 7 februarie 2026, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului invită elevii să descopere chimia într-un mod structurat, clar și prietenos, prin programul ‘Cu UPT învăț CHIMIE’. Lecțiile sunt gratuite și se adresează celor care se pregătesc pentru bacalaureat la Chimie Anorganică și Chimie Organică.

Cursurile sunt organizate online, în fiecare sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00, pe platforma Zoom (Înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSebn8Y8RSAkKMP9436pt3W4XgXrPcklaRWl6zK9c9OiairuWA/viewform?usp=send_form), și se desfășoară în două grupe distincte. După completarea formularului, participanții vor primi informațiile necesare pentru conectare și participare pe platforma Zoom. Tematica este construită conform programei oficiale de bacalaureat, iar accentul cade pe înțelegere, logică și aplicabilitate.

„Prin acest program, UPT își propune nu doar să pregătească elevii pentru examen, ci să le arate că știința poate fi abordată cu claritate și încredere, chiar și atunci când pare dificilă.

Începând din luna martie 2026, Facultatea de Automatică și Calculatoare va organiza sesiuni gratuite de pregătire la Informatică, dedicate atât bacalaureatului, cât și admiterii la facultate. Sesiunile vor avea loc online și vor combina explicațiile teoretice esențiale cu aplicații practice și exemple concrete de subiecte. Detaliile privind calendarul și linkul de înscriere vor fi comunicate ulterior.

Fiecare întâlnire va include și o componentă de dialog, în care elevii pot adresa întrebări și pot primi clarificări, într-un cadru deschis și prietenos.

Prin toate aceste inițiative, Universitatea Politehnica Timișoara își afirmă rolul de instituție publică responsabilă, care sprijină educația dincolo de propriile granițe instituționale. Cursurile sunt oferite tuturor elevilor, fără condiții, fără obligații, fără a presupune că vor deveni studenți UPT”, au mai transmis reprezentanții UPT.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) „Drogul zombie” descoperit de polițiștii din București

Bărbat prins cu 12 kg de substanțe psihoactive Polițiștii Brigăzii...

(Foto) Giurgiu: Femeie rănită într-un accident pe DN6, la Mihăilești

Accident rutier pe DN6: o tânără transportată la spital O...

(Foto) Teleorman: Căutările persoanei dispărute în Dunăre au fost reluate

Misiune de amploare pe Dunăre, în zona Islaz Misiunea de...

Amenzi de peste 37.000 de lei în urma unei acțiuni rutiere

Acțiune a polițiștilor rutieri la trecerile la nivel cu...