Maia Sandu: „Dragi moldoveni, mergeți la vot!”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un apel emoționant către cetățeni în ziua alegerilor, subliniind importanța participării la vot și responsabilitatea comună pentru viitorul țării. În mesajul său, șefa statului a insistat asupra necesității unui Parlament care să asigure pacea, respectul față de cetățeni și parcursul european al Moldovei.
„Azi am votat pentru un Parlament cu care să putem păstra în continuare pacea, care respectă țara noastră și pe cetățenii ei. Pentru un Parlament cu care să construim Moldova Europeană.
Dragi moldoveni, mergeți la vot! Moldova, casa noastră dragă, este în primejdie și are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi. O puteți salva astăzi, cu votul vostru. Mâine ar putea fi prea târziu. Suntem o țară mică, dar voinică. Mergem înainte, în pace, spre un viitor mai bun”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu a transmis și un mesaj pentru cei din diaspora.
Înregistrarea prealabilă nu este obligatorie și puteți vota cu unul dintre următoarele documente:
- buletin/carte de identitate, inclusiv cele provizorii (acestea trebuie să fie valabile);
- pașaport moldovenesc, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat.
- Lista secțiilor de votare deschise în străinătate poate fi consultată aici: https://diaspora.cec.md/ro/locations.
La Constanța, cetățenii Republicii Moldova vor putea vota duminică, 28 septembrie 2025, în cadrul alegerilor parlamentare, la secția de votare amenajată în incinta Universității „Ovidius” (bulevardul Mamaia nr. 124 – Cantina Studențească). Alegătorii sunt așteptați la urne în intervalul orar 07:00-21:00.
În contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc în data de 28 septembrie 2025, astăzi, 25 septembrie 2025, la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța a avut loc o ședință de lucru privind buna organizare și desfășurare a scrutinului.
La întâlnire au participat: prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, președintele Biroului Electoral al Secției de Votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, reprezentanți ai Universității „Ovidius” din Constanța, ai Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Constanța, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (I.J.J.) Constanța, ai Primăriei Municipiului Constanța și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale Constanța.
În cadrul ședinței, au fost discutate aspecte referitoare la organizarea logistică a secției de votare, precum și măsurile de ordine și siguranță ce vor fi implementate în perimetrul acesteia, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Asigurarea spațiului pentru Biroul Electoral al Secției de Votare, dotarea și amenajarea cu echipamente specifice desfășurării procesului electoral sunt realizate de Universitatea „Ovidius” din Constanța și Primăria Municipiului Constanța, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale Constanța.
Secția de votare va fi amenajată cu 4 cabine de vot și 2 urne staționare pentru buletinele de vot, precum și cu alte materiale necesare organizării și desfășurării alegerilor (computer, imprimantă, mobilier etc.). Măsurile de ordine și siguranță în zona secției de votare vor fi asigurate de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Sursă foto/video: facebook/Maia Sandu