Medhouse banner

Giurgiu: Incendiu locuinţă, în localitatea Comana. Un bărbat și-a pierdut viața

Date:

Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care i-a mistuit locuinţa.

Tragedia s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Comana. Alarma a fost dată de fratele proprietarului.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Colibaşi şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Bărbatul a fost găsit în interiorul casei şi, din nefericire, nu a mai putut fi salvat, fiind surprins sub bucăţile de tavan care s-au prăbuşit în urma incendiului.

Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de jarul căzut din soba cu plită, pe materialele combustibile din apropiere.

Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:

  • Amplasaţi, în faţa sobelor/ a centralelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
  • În timpul funcţionării, nu lăsaţi uşa sobei sau a plitei deschisă;
  • Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Nu puneţi materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
  • Nu aşezaţi patul lângă sobă;
  • Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
  • Focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor şi trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;
  • Nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
  • Depozitaţi cenuşă şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

*fotografie cu rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

EDITORIAL. Manual de supraviețuire în secțiunea de comentarii

În fiecare vară, există câteva fenomene la fel de...

Atenție, șoferi! Transport agabaritic pe segmentul de drum Buzău – Ploiești

Vineri (26 iunie 2026) și sâmbătă (27 iunie 2026),...

Fanfara „Muzica Apelor” deschide sezonul concertelor în aer liber în Constanța

Programul complet al concertelor estivale susținute de Fanfara „Muzica...

Alertă de călătorie MAE! Stare de urgență în Venezuela în urma unor cutremure puternice

MAE recomandă evitarea călătoriilor în Venezuela: Aeroportul din Caracas...