Oncoria Med

Atenție, șoferi! Transport agabaritic pe segmentul de drum Buzău – Ploiești

Date:

Vineri (26 iunie 2026) și sâmbătă (27 iunie 2026), pe traseul DN2 – Buzău – Mizil – Ploiești – Rafinăria OMV Petrom, se va desfășura un transport agabaritic autorizat, însoțit conform prevederilor legale.

Potrivit Eastship Projects & Logistics, transportul are următoarele dimensiuni: 78.5 m lungime, 4.8 m lățime, 5.68 m înălțime și o masă de 467.5 tone.
Pentru desfășurarea transportului în condiții de siguranță, circulația rutieră se va desfășura sectorizat, prin oprirea și reluarea succesivă a traficului pe măsura înaintării convoiului.


Participanții la trafic sunt rugați să manifeste înțelegere, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile personalului aflat în teren, precum și să își adapteze deplasarea în funcție de restricțiile instituite pe durata tranzitării convoiului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

De la știri, la fapte! Știrile Media lansează o campanie de sprijin pentru pacienții din județul Constanța

„Știrile Media. Te trimitem la medic!” – Campanie de...

Ai cumpărat o casă și descoperi vicii ascunse? Cine plătește reparațiile și când poți cere despăgubiri

Achiziționarea unei locuințe reprezintă, pentru mulți români, una dintre...

Accident spectaculos! Un șofer de 73 de ani a căzut cu mașina de pe un podeț și s-a răsturnat pe plafon

Un accident rutier s-a produs marți, 13 octombrie 2026,...

Incendiu în Portul Agigea! Deșeuri feroase cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Un incendiu a izbucnit marți, 13 octombrie 2026, în...