Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunse într-o autoutilitară condusă de un cetăţean român, aproximativ 4.000 pachete ţigări fără timbru accizabil.
În data de 17.11.2023, în jurul orei 01.50 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în Germania.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă, în pereţii laterali şi într-un locaş special amenajat în podeaua autoutilitarei, cantitatea totală de 3.976 pachete de ţigări, fără timbru accizabil.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursă foto/video: Poliția de Frontieră
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.