Medhouse banner

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța va deveni… școală model. Trebuie să îndeplinească două condiții: eco-educația și implicarea elevilor în rezolvarea problemelor de mediu

Date:

6 școli din România, printre care și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța vor fi școli model, sustenabile, în cel mai nou proiect al ASAP

6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța vor deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, într-un nou proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Vor urma, până la finalul lui februarie 2024, acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția mediului.

Proiectul Școala ASAP+ ajută astfel instituțiile de învățământ din România să se pregătească pentru a obține statutul de „Școală Verde” conform cu metodologia prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde sunt obligatorii de îndeplinit două funcții: eco educația, prin învățarea experiențială, în școli (re)configurate ca spații prietenoase cu mediul, respectiv implicarea elevilor în rezolvarea problemelor de mediu.

Selecția școlilor partenere a fost realizată în urma unui apel către toate școlile din localitățile ASAP, în vara acestui an. Cele 6 instituții de învățământ parte din această inițiativă sunt: din București – Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Colegiul German Goethe și Colegiul Național „Grigore Moisil”, din Brașov – Colegiul Național „Àprily Lajos” și din Constanța – Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

„Suntem parteneri în proiectul care se desfășoară cu mai multe unități școlare la nivel național. Ne-am înscris pornind de la preocuparea noastră pentru calitatea mediului și în acest sens am făcut și investiții în dotarea cu recipiente pentru selectarea pe categorii de folosință a deșeurilor. Ne interesează foarte mult să realizăm competențe comportamentale ale elevilor noștri, în așa fel încât în viața lor de adulți să fie conștienți și foarte dedicați ideii acesteia de recuperare selectivă a deșeurilor și a valorifării lor, aceasta fiind una din preocupările majore ale societății pentru dezvoltarea durabilă.”, ne-a declarat prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Dorința de a îmbunătăți infrastructura de colectare separată, disponibilitatea de a susține proiectele și inițiativele ASAP până în aprilie 2024, existența unui contract între școală și o firmă de salubritate și organizarea, anterioară programului, a unor proiecte de protecția mediului au fost printre criteriile pe baza cărora s-au ales cele 6 instituții de învățământ.

Ce acțiuni desfășoară instituțiile de învățământ în proiectul Școala ASAP+?

Probabil cel mai important pas pe care îl au de urmat colegiile și liceele parte din ASAP+ este dotarea cu infrastructura de colectare separată a deșeurilor reciclabile, calibrată corect la dimensiunea clădirii și conform cifrei de școlarizare.

Proiectul include și o parte interactivă, extrem de atractivă pentru liceeni, pentru că pot afla mai multe pe tema sustenabilității, prin activitățile și jocurile propuse de ASAP România, precum Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu Alex Zamfir, dar și alți invitați speciali în școala lor, alături de care vor desfășura ateliere de creație.

Nici profesorii nu sunt neglijați, proiectul incluzând și acțiuni pentru ei, precum: implementarea acțiunilor din kitul digital ASAP pentru ”Săptămâna Verde” sau instruirea cu privire la colectarea separată a deșeurilor reciclabile, instruire care include o sesiune dedicată exclusiv școlilor model, alături de partenerii programului ASAP de la Asociația Ecoteca.

Cu toții vor avea, în unitățile de învățământ menționate, toate materialele necesare de informare cu privire la colectarea separată.

Elementul inedit al proiectului Școala ASAP+ este pictura murală ce va fi realizată pe pereții exteriori ai acestor instituții de învățământ, marcate astfel ca școli model. Ilustrația pentru graffiti este realizată de către Radu Crețu, cunoscut în online drept Cracklez.

„Școala ASAP+ e un proiect pe care îl aveam de ceva timp în minte și ne bucurăm că acum îl putem anunța. Suntem curioși să vedem cum vor răspunde cele 6 licee și colegii alese la acțiunile pe care le-am propus pentru următoarele luni. Ne-am concentrat atenția către București, Brașov și Constanța pentru că acestea sunt printre primele orașe în care am avut parteneriate ASAP și menținem o relație strânsă, solidă cu colaboratorii locali.”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

La finalul proiectului, pentru a evalua procesele și acțiunile implementate în cele 6 instituții de învățământ, ASAP România ia în calcul o serie de criterii calitative și cantitative.

„Când spunem calitativ, ne dorim să existe o implicare a întregii comunități din interiorul școlii în procesul de învățare și de educare despre colectarea separată, să refolosească deșeurile reciclabile, să respecte obligațiile legale cu privire la managementul deșeurilor, să ia în calcul utilizarea de instrumente noi de lucru atât pentru profesori, la clasă, cât și pentru personalul administrativ, precum platforma digitală de management deșeuri, modele de documente utile pe care le pot utiliza în relația cu autoritățile locale sau cu firmele de salubritate etc. Pentru partea cantitativă, vom avea în vedere dacă și în ce fel se completează infrastructura de coșuri de gunoi pentru colectarea corectă a deșeurilor (reciclabile și menajer) din sălile de clasă și din spațiile comune, din interiorul școlilor. În procesul de determinare a deșeurilor colectate în cele 6 școli îi avem alături pe partenerii de la GreenPoint. Suntem curioși să primim feedback-ul tuturor celor implicați în proiect și să vedem rezultatele.”, a completat Mihaela Tutunaru.

Proiectul Școala ASAP+ este, la acest moment, un proiect pilot, un exemplu de bune practici în comunitățile locale. În funcție de reacțiile comunităților implicate și de rezultatele obținute prin acțiunile desfășurate, ASAP va continua  și va recalibra inițiativele similare pentru viitorul an școlar.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Școala de vară Bootcamp STS 2026 | Înscrierile sunt deschise pentru studenții pasionați de tehnologie

STS lansează ediția aniversară a Bootcamp STS 2026 Serviciul de...

Incendiu la acoperișul unei grădinițe din Gornet-Cricov: Mobilizare masivă de forțe / 29 de copii au fost evacuați

Incendiu la acoperișul unei grădinițe din Gornet-Cricov! Pompierii militari din...

(Foto) Accident rutier grav pe DN2, în apropiere de Coșereni. Patru persoane au fost rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD

Două autoturisme implicate într-un accident la Coșereni În această dimineață,...

Noi informații despre șoferul implicat în accidentul din Tomis Nord. În ce stare a ajuns la spital

Noi informații ies la iveală în cazul accidentului rutier...