România, ţara cu cea mai scăzută rată de educaţie superioară din UE. Nici în clasamentul pe regiuni nu stăm mai bine

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la distribuţia populaţiei după rata de educaţie superioară în România în comparaţie cu alte state din Uniunea Europeană şi la nivel subnaţional.

România are cea mai scăzută rată de educaţie superioară la nivel naţional dintre statele UE27, conform datelor oficiale ale Eurostat. Datele ne arată că situaţia nu este mai bună la nivel subnaţional: patru din cele opt regiuni ale României fac parte din cele 11 regiuni ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute niveluri de educaţie, anume Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Sud-Est şi Sud-Muntenia.

Rata de educaţie superioară (terţiară) în România în anul 2022 a fost de 19,3%, faţă de media europeană de 34,3%, ceea ce califică România drept statul cu cea mai scăzută rată de educaţie superioară din Uniunea Europeană.

În comparaţie, alte state post-comuniste au rate de educaţie semnificativ mai mari, precum Cehia sau Croaţia cu 25% sau Lituania, cu peste 45% din populaţie cu studii superioare. Ţara următoare clasată după România este Italia, cu o rată de educaţie terţiară de 20,3%.

Această cifră naţională extrem de scăzută nu ne arată cât de dramatică este situaţia distribuţiei educaţionale din România la nivel subnaţional. România este formată din 8 regiuni NUTS2, iar patru din aceste regiuni se află între cele mai slab educate 11 regiuni NUTS2 din Uniunea Europeană, în competiţia cu zone profund rurale din alte state UE27.

Astfel, Sud-Muntenia este regiunea cu cea mai scăzută rată de educaţie terţiară din toată Uniunea Europeană, cu doar 13.7% din populaţie absolventă de studii superioare. Regiunile Nord-Est şi Sud-Est sunt următoarele cele mai slab educate, cu doar 14% din populaţie absolventă de studii superioare, iar regiunea Sud-Vest Oltenia înregistrează o medie de 17,6% din populaţie absolventă de studii superioare, ceea ce o califică pentru a fi a 231-a regiune UE27 în ce priveşte proporţia de absolvenţi de studii superioare. În topul celor mai slab educate 11 regiuni se mai află regiuni din Italia, Cehia şi Croaţia.

Regiunea Bucureşti-Ilfov este mult mai bine poziţionată în clasamentul european: este nu doar cea mai educată regiune din România, ci se situează şi în primele 50 de regiuni din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte proporţia de absolvenţi de studii superioare, cu 42,2%. Pe primele locuri în acest top se află regiunea Sostines din Lituania, ce se suprapune oraşului Vilnius, cu 62,1%, regiunea Brabant din Belgia, ce se suprapune oraşului Bruxelles, cu 60,7%, şi regiunea Stockholm din Suedia, cu 57,5% din populaţie absolventă de studii superioare.

Rata de educaţie terţiară sau proporţia populaţiei adulte ce a absolvit vreo formă de educaţie superioară este considerat unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru potenţialul socio-economic al unei comunităţi. Specialiştii afirmă că această rată de educaţie terţiară este unul dintre criteriile cel mai des folosite pentru a determina nivelul de investiţii economice şi dezvoltare din regiunea în cauză pe termen mediu şi lung. Faptul că patru din cele opt regiuni ale României sunt printre regiunile cele mai slab cotate în această ierarhie ne arată că potenţialul de dezvoltare al acestor regiuni este slab în acest moment.

Infograficul cu datele despre nivelul de educaţie terţiară (superioară) în România în comparaţie cu Uniunea Europeană şi la nivel subnaţional:
https://monitorsocial.ro/indicator/populatia-dupa-nivelul-de-educatie-2/

Datele folosite în infografic au fost colectate de către Eurostat. Datele pot fi consultate, sub formă de tabel şi grafic, aici:
https://monitorsocial.ro/data/populatia-dupa-nivelul-de-educatie-2/

spot_img
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

Distribuie postarea:

spot_img
spot_img
spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Licitatie deschisă: echipamente pentru dotarea a 13 săli de sport din municipiul Tulcea

Cei interesați trebuie să depună ofertele până pe 14...

RESTORIVER: Soluții sustenabile pentru restaurarea malurilor râurilor în zonele urbane și periurbane

Românii sunt de părere că soluțiile de retenție ale...

FIDELIS de toamnă înregistrează record după record: cea mai mare sumă investită – peste 3,5 miliarde de lei

Au fost înregistrate 3 recoduri FIDELIS V din 2024, ediția...