





Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în municipiul Constanța pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură.
În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme: un Volvo, un Audi și un Porche.
Imediat la fața locului a ajuns o ambulanță și un echipaj de poliție.
„La ora 15.43, am fost solicitați prin serviciul 112 pentru un accident rutier în localitatea Constanța. La locul solicitării s-a deplasat o ambulanță SAJ B2 și a fost găsită o victimă conștientă, cu traumatism cranian și traumatism facial, traumatism membru inferior. I s-a acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul Județean.”, a declarat dr. Claudia TATARICI, purtător de cuvânt SAJ Constanța.
Potrivit primelor informații de la fața locului, șoferul autoturismului Audi ar fi vinovat pentru producerea accidentului.
„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 15.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, impactul s-ar fi produs între trei autoturisme, pe fondul neadaptării vitezei. Astfel, un conducător auto ar fi intrat în coliziune cu alt autoturism, acesta acroșând un alt autoturism, de pe sensul opus de mers. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei persoane, pasager într-unul dintre autovehicule.”, a declarat Cătălina Marian, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Șoferul vinovat, un bărbat de 36 de ani, a încercat să fugă de la locul accidentului. La scrut timp acesta a fost prins. Mai mult decât atât, polițiștii au descoperit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, a adăugat Cătălina Marian, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
