În prag de sărbători, foști spărgători de locuințe dezvăluie semnele care indică vulnerabilitatea casei tale la furturi de Crăciun.
Aceștia au făcut publice semnele de care obișnuiau să țină cont atunci când planificau să jefuiască case în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Lăsarea cutiilor goale de la electronice de calitate în afara casei permite oricărui hoț care studiază zona să vadă că dețineți multe obiecte de valoare pregătite pentru a fi luate”, spune un fost infractor.
Anthony Neary, director general al retailerului de securitate Safe.co.uk, întărește acest lucru: „Aruncarea ambalajelor de Crăciun este o reclamă pentru noile tehnologii și aparate pe care le deții. Chiar și cutiile de la articole mai puțin scumpe lăsate afară sau în tomberon pot fi folosite în avantajul hoților, care vor profita să fure zeci de cadouri și să dispară în câteva secunde.”
Neary recomandă să ținem cadourilor departe de privirile necunoscuților și să distrugem cutiile goale sau să le ducem direct la centrul de reciclare.
Alte practici obișnuite la care trebuie să fim atenți sunt uși lăsate descuiate, lăsarea unor obiecte precum coșuri de gunoi aproape de ferestre pentru a facilita accesul în casă și postările pe rețelele de socializare.
Un fost hoț a declarat: „Foloseam Facebook pentru a vedea când oamenii vor fi plecați, nu vă vine să credeți câți oameni postează pe rețelele de socializare că își vizitează familia pentru câteva zile.”
Un altul a adăugat: „Nu lăsa nimic în jurul casei pentru ca un hoț să se poată cățăra și să îl ajute să intre în casă.”
Un factor de descurajare semnificativ pentru hoți este menținerea luminilor exterioare aprinse, unul dintre aceștia afirmând că acest lucru poate să îi descurajeze, deoarece nu vor găsi multe locuri unde să se ascundă înainte să dea lovitura.
Foto: Pixabay
