Medhouse banner

Spitalul Județean Constanța a fost dotat cu sisteme și echipamente medicale în valoare de aproximativ 770.000 euro

Date:

Monsson Trading a dotat în 2023 Spitalul Județean Constanța cu sisteme și echipamente medicale în valoare de aproximativ 770.000 euro

Furnizorul de energie Monsson Trading a alocat, în anul 2023, aproximativ 770.000 de euro pentru dotări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța, finanțând achiziția de sisteme și echipamente medicale de ultimă generație, precum și lucrări de renovare a unor secții medicale.

„Unitatea de Primiri Urgențe și secțiile de Chirurgie Generală, Pediatrie, Cardiologie, Urologie, Dermatovenerologie, Ginecologie, dar și secția de Chirurgie Plastică au beneficiat direct de implicarea financiară a celor de la Monsson Trading și pot spune că datorită achizițiilor făcute și lucrărilor finanțate de ei, calitatea actului medical s-a îmbunătățit constant la noi în spital și în acest an.”, a declarat Ionuț Cornel Ionescu, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU Constanța).

„Pacienții din județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea sunt deserviți de medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța și aceștia au nevoie de ajutor și de investiții pentru a-și face treaba cu profesionalism. Încă din anul 2017 am decis să contribuim cât de mult putem la construcția unui sistem public de sănătate de înaltă calitate. Dreptul la sănătate trebuie să fie universal valabil, iar suferința – pe cât posibil – micșorată.”, a spus, la rândul său, Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading.

Valoarea echipamentelor și a lucrărilor sponsorizate, în anul 2023, de Monsson Trading către SCJU Constanța, prin intermediul și cu ajutorul Fundației „Șanse Egale” și al Fundației „Mecena”, a ajuns la nivelul de aproximativ 770.000 euro.

„Țin să mulțumesc personalului din spital pentru eforturile depuse zi de zi pentru a îngriji pacienții. Cred că o calitate bună a serviciilor medicale este posibilă doar dacă există susținere din toate părțile, atât de la medici și personalul medical, cât și de la mediul privat prin donații, precum și de la cetățeni prin prevenție și, bineînțeles, mai ales de la statul român.”, a detaliat Andrei Muntmark.

În acest an, furnizorul de energie a achiziționat și/sau contractat mai multe sisteme și echipamente medicale al căror beneficiar direct este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Dintre acestea enumerăm: o masă de operație Kerna cu bol de colectare pentru Secția Urologie, un sistem de chirurgie laparoscopică pentru Secția Chirurgie Generală, un ecograf și tărgi pentru Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Monsson Trading a mai cumpărat și o canapea specială pentru consultații pentru Secția Dermatovenerologie, sonde ecograf pentru Pediatrie, un sistem de chirurgie laparoscopică și histeroscopie pentru Ginecologie, o nouă masă de operație și un aparat de radiologie cu braț C pentru Secția Cardiologie.

De asemenea, furnizorul de energie s-a ocupat și de înlocuirea unei unități de aer condiționat la UPU, de finanțarea parțială a unor lucrări de renovare, de achiziționarea de uși metalice ignifuge și rampe de oxigen pentru Secția Chirurgie Plastică și de cumpărarea altor 20 de uși ignifuge pentru celelalte secții ale spitalului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...