Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) și Federația Internațională a Transportatorilor (ITF) România au emis un comunicat de presă în care contestă și condamnă postarea făcută de sindicatul polițiștilor Europol care sugerează că navigatorii care lucrează pe nave ar fi implicați în traficul de droguri.
Organizațiile sindicale menționate apreciază că această afirmație „induce în mod eronat opiniei publice ideea că navigatorii profesioniști ar fi dealeri de droguri, fără a exista cazuri concrete care să susțină această ipoteză”.
SLN și ITF România subliniază că „nu există precedent în lume în care navigatorii profesioniști să fie implicați în traficul de droguri sau substanțe de mare risc”.
Reprezentanții marinarilor spun că polițiștii antidrog și serviciile secrete ar fi trebuit consultați „înainte de a se face astfel de afirmații grave care afectează o întreagă categorie socio-profesională”.
Comunicatul evidențiază faptul că filmulețul prezentat de Europol nu are nicio legătură cu realitatea și consideră această acțiune drept o „copilărie” care nu contribuie în mod constructiv la atragerea atenției asupra fenomenului traficului de droguri.
SLN și ITF România susțin că astfel de acuzații grave nu ar trebui făcute fără o cercetare amănunțită și susținere solidă din partea autorităților competente.
În final, sindicatele cer Europol să își retragă afirmațiile și să își ceară scuze publice față de navigatori. Acestea solicită, de asemenea, o revizuire urgentă a postării, subliniind că nu are nicio legătură cu realitatea și „poate afecta reputația unei profesii esențiale în asigurarea a peste 85% din comerțul mondial”.
Președintele Europol: „Am primit acest pachet, de foarte bună calitate”
Președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a făcut declarații șocante privind securitatea și contrabanda din această zonă strategică. Andreica susține că a cumpărat un kilogram de cocaină direct din port, fără a fi supus niciunui control la ieșire.
Cosmin Andreica a postat imagini pe rețelele de socializare și le-a distribuit la mai multe televiziuni, prezentând un pachet despre care susține că ar conține droguri de calitate superioară.
Într-o filmare, el afirmă că a primit pachetul de la niște muncitori din port și că nu a întâmpinat nicio dificultate în a-l cumpăra.
„Suntem în port, tocmai ce am coborât de pe o navă, am vorbit cu niște muncitori și am primit acest pachet, de foarte bună calitate. Ne-au asigurat că este ce trebuie… 100.000 de euro pe un kilogram de cocaină pe piața neagră. Asta înseamnă 1 gram – 100 de euro… Și nu m-a controlat nimeni deocamdată. Vom încerca să trecem cu acest pachet pe una din porțile portului, acolo unde avem agenți de securitate, poliție militară, poliție de frontieră. Important de spus: tot acest port este lăsat în grija unei patrule de poliție”, spune Andreica în filmare.
