Oncoria Med

(Foto) An de excepție pentru sportivii de la CSM Constanța!

Date:

Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța a găzduit joi seară, Gala „Drumul spre succes: povestea continuă!” în care CSM Constanța a adus în prim-plan performanțele sportivilor de la malul mării din 2023. În prezența unui public numeros, care a ținut să-i aplaude pe laureații acestui an, au urcat pe scenă campionii CSM, de la cei mai mici până la seniori. Amfitrionii evenimentului, Andreea Cârlioru și Alin Larion au scos în evidență performanțele obținute de către sportivi, medaliile, rezultatele și reușitele, celor care au făcut din CSM Constanța un nume cunoscut atât pe plan național cât și internațional.

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a declarat: „Suntem în această poziție onorabilă datorită sportivilor, părinților, antrenorilor și nu în ultimul rând al suporterilor. Din sportivii de la CSM, 86% sunt constănțeni de-ai noștri.”

La rândul său, directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș a menționat: „În acest moment al bilanțului suntem foarte mândri să spunem, că a fost un an foarte, foarte bun. Această seară este despre sportivi, antrenori și performanțele reușite de CSM Constanța. Vă mulțumesc tuturor că aveți încredere în acest club.”

Sportiva anului 2023 la CSM Constanța este jucătoarea de tenis de masă, Elena Zaharia, vicecampioană mondială U19 în proba de simplu și medaliată cu bronz, alături de echipa României U19 la aceeași competiție mondială din Slovenia.

O surpriză a fost pentru luptătoarele de sambo Khrystyna Bondar și Cristina Blănaru, medaliate cu argint respectiv bronz la Campionatul Mondial din Armenia. În momentul urcării pe scenă acestea au fost anunțate că federația de specialitate le acordă titlul de maestre ale sportului.

Exact ca într-o mare familie, nu puteau lipsi sportivii de la paralimpic. Luminița Smău și Erchin Ali au fost aplaudați și premiați pentru performanțele din acest an. Luminița Smău încă se află în lupta pentru Calificarea la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, iar Stirom LTD a înmânat premiul pentru performanțele avute prin directorul general Iordache Vildan.

Prietenia, prețuirea și respectul sunt calități pe care le apreciem, atunci când ne referim la sprijin și susținere necondiționată. Premiul „Partenerul de Aur” a fost oferit uneia dintre cele mai mari firme din Constanța, CELCO reprezentată pe scenă de directorul comercial, Irina Odor.

În anul 2023, sportivii de la CSM Constanța au obținut 553 de medalii, 193 de aur, 189 de argint și 171 de bronz.

La CSM Constanța sunt peste 1.000 de sportivi dintre care 84% sunt copii, juniori, cadeți, tineret, iar 86% sunt sportivi constănțeni.

La Campionatele Mondiale, Europene și alte competiții internaționale oficiale au fost câștigate 70 de medalii, la Campionatele Naționale și ligile naționale ale României s-au obținut 405 medalii, iar la Cupa României au fost aduse în vitrina clubului 78 de medalii.

Trebuie remarcate și evoluțiile echipelor noastre, la handbal masculin, câștigătorii Cupei României, bronz în campionat și calificare în Main Round din European League.

La baschet feminin, CSM Constanța este vicecampioana Ligii Naționale, câștigătoarea Cupei Federației, campioană la 3×3 și câștigătoarea Cupei României la 3×3.

Și echipa de baschet masculin și-a adjudecat titlul de campioană la 3×3 și a câștigat Cupa României la 3×3.

Anul viitor sunt programate Jocurile Olimpice de la Paris unde CSM Constanța își dorește să aibă cât mai mulți sportivi calificați. 

„Gala Drumul spre succes: povestea continuă” powered by CELCO a fost un eveniment în care o serie de mai mulți parteneri s-au alăturat sportivilor cu premii de performanță, ele fiind oferite de: Antica Pasticceria D’Italy, Don Corleone, Office Rising Mark, ENG Free, Ogen GYM, Control Union, Stirom LTD, Gentlemen’s Vault, Iridex Group, Mass Studio, Stargate Crewing Agency.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare