Medhouse banner

Olt: Primarul comunei Grădinari, mort într-un accident rutier în seara de Crăciun

Date:

Comuna Grădinari este în doliu după ce primarul Mihai Ioana a fost victima unui tragic accident rutier petrecut luni seara pe Drumul Național 64, între localitățile Strejești și Grădinari.

Informațiile furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt arată că impactul a fost între două autoturisme, unul dintre acestea fiind condus de un șofer tânăr sub influența alcoolului și posibil aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Primarul Mihai Ioana se afla în calitate de pasager într-o ambulanță privată de transport pacienți la dializă, condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani din Strejești.

Potrivit reprezentanților IPJ Olt, șase persoane au fost rănite în urma tragicului accident și au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat că au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani din municipiul Slatina, județul Olt, și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din comuna Strejești, județul Olt. În urma evenimentului rutier, șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, pentru una dintre cele șase persoane transportate la unitatea medicală a fost declarat decesul”, au informat reprezentanții IPJ Olt.

Amândoi șoferii au fost supuși testului cu aparatul etilotest, rezultatele arătând că șoferul din Strejești nu consumase alcool, în timp ce șoferul din Slatina avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul din Slatina a fost testat pozitiv și pentru prezența unor substanțe psihoactive.

„De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Comunitatea locală și autoritățile sunt profund marcate de pierderea bruscă a primarului Mihai Ioana și urmează să ia măsuri pentru gestionarea consecințelor acestui tragic eveniment.

foto: Primăria Grădinari

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...