Medhouse banner

Alba: S-a semnat contractul pentru construcţia noii secţii de oncologie, radioterapie şi cardiologie intervenţională finanţate prin PNRR

Date:

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia (SJU) a fost semnat contractul proiectare şi execuţie pentru construcţia noii secţii de oncologie, radioterapie şi cardiologie intervenţională. Această investiţie, foarte importantă pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, este finanţată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cofinanţată de către Consiliul Judeţean Alba, în subordinea căruia se află spitalul.

Contractul a fost semnat de către reprezentantul legal al SJU Alba Iulia şi reprezentantul legal al constructorului SC Concelex (lider asociere de firme), care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noului corp de spital. Lucrările trebuie finalizate până în 30 iunie 2026.

Cu ocazia semnării contractului de execuţie a lucrărilor, la spital a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat conducerea CJ Alba – preşedinte Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman (care a sprijinit acest proiect), reprezentanţi ai liderului asocierii de firme şi reprezentanţi ai SJU Alba Iulia.

Contractul de finanţare pentru acest proiect al Spitalului Judeţean de Urgenţă Albă Iulia a fost semnat în 17 martie 2023. Acest proiect are ca obiectiv principal îmbunătăţirea serviciilor medicale oferite pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi cardiovasculare. Investiţia vizează construcţia unui nou corp de spital, pentru spitalizare continuă, cu o capacitate de 90 de paturi. Aceasta va fi alcătuită dintr-o secţie de oncologie medicală cu 30 de paturi, o secţie de radioterapie cu 25 de paturi, o secţie de îngrijiri paliative cu 25 de paturi şi un compartiment de hematologie cu 10 paturi. De asemenea, va exista şi o secţie de spitalizare de zi, destinată tratamentelor de chimioterapie, cu o capacitate de 9 paturi şi 22 de scaune.

Pe lângă acestea, proiectul prevede şi construirea unui ambulatoriu cu 4 cabinete de consultaţii şi 4 săli de tratament, precum şi o registratură şi spaţii aferente. Compartimentul de cardiologie intervenţională va fi dotată cu un angiograf şi echipamente adiacente pentru funcţionare. Pentru tratamentele de radioterapie, vor fi disponibile două acceleratoare liniare şi un simulator C.T.

Infrastructura medicală va fi desfăşurată începând cu zona de subsol. Aici va fi înfiinţat un departament de radiorerapie dotat cu două aparate specifice, vestiare, spaţii tehnice şi un adăpost de protecţie civilă.

La parter, vor fi amenajate birouri de internare şi internare de zi, precum şi ambulatoriul. Etajele superioare vor fi destinate secţiilor de specialitate, astfel încât etajul 1 va găzdui compartimentul de hematologie cu 10 paturi şi zona de chimioterapie (pentru spitalizarea de zi), etajul 2 va fi dedicat secţiei de radioterapie cu 25 de paturi, etajul 3 va găzdui secţia de oncologie medicală cu 30 de paturi, iar etajul 4 va avea o secţie de îngrijiri paliative cu 25 de paturi. Etajul 5 va fi destinat cardiologiei intervenţionale şi va fi dotat cu un angiograf, iar în partea superioară a construcţiei va fi amenajat un heliport pentru transferul rapid al pacienţilor în situaţii de urgenţă.

Acest proiect va aduce beneficii semnificative pacienţilor din Alba, asigurându-le accesul la servicii medicale de calitate şi tratamente specializate. De asemenea, va contribui la creşterea capacităţii de diagnostic şi tratament a afecţiunilor oncologice şi cardiovasculare, având un impact pozitiv asupra sănătăţii populaţiei.

Clădirea va fi construită în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Suprafaţa desfăşurată a noii construcţii se va întinde pe 8.076 metri pătraţi şi va fi legată printr-un tunel de celelalte corpuri ale unităţii medicale. Construcţia va beneficia de surse regenerabile: panouri fotovoltaice, panouri solare, CTA cu recuperatoare de căldură, baterii de încălzire şi răcire, BMS pentru eficientizarea consumurilor din clădire (HVAC, iluminat şi curenţi slabi).

Valoarea totală a proiectului este de 277.024.344 de lei (din care 263.173.127 de lei finanţare europeană şi 13.851.217 de lei cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Alba). Valoarea contractului de proiectare şi execuţie (semnat în 12 ianuarie) pentru construcţia noului corp de spital, atribuit în urma licitaţiei derulate pe SEAP, a fost de 119.870.250 de lei. Din valoarea totală a proiectului vor fi finanţate, pe lângă proiectarea şi construcţia propriu-zisă, echipamentele şi aparatură medicală desfăşurării actului medical, respectiv alte servicii necesare.

Radioterapia este o metodă esenţială în tratamentul diferitelor tipuri de cancer. Ea utilizează radiaţii pentru a distruge celulele canceroase sau pentru a încetini creşterea acestora. Analiza datelor privind bolnavii cu patologie oncologică în evidenţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a relevat necesitatea de dezvoltare a serviciilor medicale în specialitatea oncologie, hematologie, precum şi nevoia de dezvoltare a serviciului de radioterapie în cadrul unităţii medicale.

Cardiologia intervenţională se referă la proceduri minim invazive care sunt utilizate în tratamentul bolilor cardiovasculare, precum intervenţia de angioplastie coronariană cu sau fără implantarea de stenturi şi arteriografia periferică. Acest compartiment le permite medicilor să diagnosticheze şi să trateze rapid şi eficient pacienţii cu urgenţe cardiace cum ar fi infarctul miocardic acut, unde timpul de intervenţie constituie un factor important în evoluţia favorabilă a acestuia. Înfiinţarea compartimentului de cardiologie intervenţională ar permite rezolvarea mai multor patologii în cadrul spitalului nostru (precum patologia coronariană acută/ cronică, patologia arterială periferică, tulburări de conducere intracardiacă), astfel încât numărul pacienţilor care trebuie transferaţi în alte centre să scadă semnificativ. Într-un an, peste 13% dintre pacienţii cu patologie cardiacă prezentaţi la SJU Alba Iulia au fost transferaţi în alte centre pentru efectuarea de intervenţii ce ţin de acest domeniu medical.

În prezent, SJU Alba Iulia este spitalul din judeţ unde se concentrează cazurile de oncologie medicală, îngrijiri paliative şi hematologie. La secţia de cardiologie a SJU Alba Iulia se efectuează regim de gardă continuă şi se asigură asistenţa medicală preventivă, curativă şi de urgenţă cardiologică pentru populaţia din judeţ.

Înfiinţarea secţiilor de radioterapie şi cardiologie intervenţională, respectiv construcţia unui heliport, sunt investiţii importante pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, care pot avea impact important asupra îngrijirii pacienţilor şi gestionării cazurilor de urgenţă.

Sursă foto: facebook

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...