Pompierii militari au fost solicitați să intervină astăzi, 19 ianuarie, la un accident rutier care a avut loc pe DJ 504 spre Lăceni, lângă sediul RAR.
Implicate au fost două autoturisme. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, un SMURD și un SAJ.
„În urma acestui eveniment rutier au rezultat două victime, ambele din același autoturism, soț și soție, de aproximativ 34, respectiv 26 de ani, conștiente și cooperante, cu diferite traumatisme la nivelul membrelor. Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la UPU Alexandria”, au transmis pompierii.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.