Medhouse banner

(Foto/Video) A vrut să facă o baie în Marea Neagră în ianuarie dar a fost la un pas de înec. Bărbat intrat în șoc hipotermic salvat în ultimul moment

Date:

Un bărbat s-a aruncat astăzi, la mijlocul lui ianuarie, în apele Mării Negre fără să țină cont de temperatura foarte scăzută a apei. Salvamarii au intervenit rapid și au reușit să-l salveze pe individ, aducându-l înapoi la mal înainte ca situația să se agraveze.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, lt. Anamaria Stoica, a relatat evenimentul. La sosirea la locul incidentului, echipa de la ISU a constatat că un bărbat în vârstă de 38 de ani fusese scos din apă de către un salvamar aflat în apropiere.

La fața locului ne-am deplasat cu o ambarcațiune, cu o autospecială de stingere și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunși la fața locului au găsit un bărbat, de 38 de ani, care fusese scos din apă de un salvamar aflat în trecere pe plajă. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD C și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, conștient, cooperant, ușor hipotermic.”, a declarat lt. Anamaria Stoica.

Bărbatul a fost salvat de la înec datorită intervenției imediate și hotărâte a echipei de salvamari, inclusiv a salvamarului Vlad Făluță, care a acționat fără ezitare și cu curaj.

Echipa ‘Ice Rescue’ a intervenit cu profesionalismul care-i recomandă la salvarea unei persoane care s-a aruncat în apele reci ale mării, în zona plajei Reyna din Constanța. Salvamarul Vlad Făluță, aflat în tura operativă, a intervenit fără ezitare și mult curaj, reușind după un efort maxim să îl salveze pe cel aflat în pericol de înec.”, au subliniat reprezentanții salvamarilor.

Sursă foto/video: Salvamari

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare