Medhouse banner

(Foto) Mehedinți: O femeie de 43 de ani a murit în urma unui accident rutier

Date:

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit astăzi, 23 ianuarie, pentru descarcerarea unei persoane, victima unui accident rutier, produs între două autoturisme, pe DN 6, zona dealul Balota.

La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima.

Din nefericire, o femeie, în vârstă de 43 de ani, a fost declarată decedată de către medicul SAJ, după efectuarea fără succes a manevrelor de resuscitare.

Cea de-a doua victimă, conștientă și cooperantă, cu politraumatisme, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SAJ.

Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Sursă foto: ISU Mehedinți

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, arestat preventiv pentru 30 de zile

Dumitru Daniel Learciu, director al Oficiului Județean pentru Finanțarea...

„Vara la muzeu” revine! Au început înscrierile pentru atelierele de creație din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța dă startul atelierelor estivale...

(Foto) Razie în stațiunea Mamaia: Parfumuri, ochelari și ceasuri „Rolex” contrafăcute, retrase de la vânzare

Controalele vor continua pe toată durata sezonului estival În cursul...

Final de iunie de excepție: Ultimele două spectacole ale lunii la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Duminică de poveste la Constanța: Spectacolul „Boema” încheie programul...