Medhouse banner

(Foto) Sancționați pentru că au aruncat ambalaje și resturi pe stradă. Polițiștii locali au aplicat peste 260 de amenzi

Date:

Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează constant pentru prevenirea și combaterea încălcărilor normelor de conviețuire socială, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiul Constanța.

În data de 31.01.2024, polițiștii locali au desfășurat verificări extinse în diverse zone ale orașului, inclusiv în cartiere, parcuri, piețe, zonele de promenadă și mijloacele de transport în comun, legitimând persoane și aplicând 265 de sancțiuni contravenționale.

Majoritatea abaterilor (121) au fost constatate în legătură cu nerespectarea prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021, referitoare la Regulamentul privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, aruncarea de ambalaje și resturi pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containere, arderea necontrolată de substanțe sau materiale în aer liber, așezarea de corturi în locuri neamenajate special, și altele.

Sancțiuni contraveționale au fost aplicate și pentru lipsa titlului de călătorie valabil, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii, acte de identitate expirate, comerț neautorizat, fumat în spații publice închise, activități de picnic neautorizate, ocuparea ilegală a locurilor de parcare locului de parcare fără achitarea taxei de parcare valabilă pentru zona respectivă, nesupravegherea minorilor, vagabondaj sau cerșetorie, etc.

Acțiune a fost realizată în colaborare cu lucrătorii Secțiilor 2, 3 si 4 Poliție și ai Gruparii de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

„Vă încurajăm să semnalați orice încălcare a legislației la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail [email protected].”, transmite municipalitatea.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

Lucrări de modernizare a rețelei de distribuție din Medgidia RAJA...

Începe ediția a II-a a proiectului cultural „Datina VIE” în Constanța

Descoperă Dobrogea autentică: Expoziții, documentare și conferințe la „Datina...

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...